Home » D:News » UNESCO: Încă 20 de noi situri, incluse în lista Patrimoniului Mondial în 2018. Includerea Roşiei Montane a fost amânată

UNESCO: Încă 20 de noi situri, incluse în lista Patrimoniului Mondial în 2018. Includerea Roşiei Montane a fost amânată

UNESCO: Încă 20 de noi situri, incluse în lista Patrimoniului Mondial în 2018. Includerea Roşiei Montane a fost amânată
Publicat: 04.07.2018
Ansamblul Art Deco din Mumbai, India, oraşul industrial Ivrea din Italia şi oraşul califat Azahara din Spania se numără printre cele 20 de noi situri incluse în Patrimoniul Mondial UNESCO la cea de-a 42-a sesiune, care are loc în perioada 24 iunie - 4 iulie, la Manama, în Bahrain.

Anul acesta, 28 de situri au fost candidate pentru înscrierea în lista Patrimoniului Mondial UNESCO, printre acestea numărându-se şi localitatea Roşia Montană, potrivit site-ului organizaţiei.

Majoritatea siturilor au fost culturale – 20, patru – naturale, trei dintre candidaturi au fost mixte, iar una a constat într-o extensie, scrie Mediafax.

Discuţiile propriu-zise privind candidaturile de anul acesta au început vineri şi s-au încheiat luni. Miza este una mare: înscrierea în lista Patrimoniului Mondial oferă acestor candidaţi o valoare „excepţională”, de natură să atragă turişti şi investiţii financiare.

De cealaltă parte, presupune eforturi de a conserva aceste situri, ecosistemele lor şi de a rezista acţiunilor de urbanizare, în caz contrar riscând retragerea de pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO.

Anul acesta au fost incluse în lista Patrimoniului Mondial UNESCO următoarele situri culturale: zona arheologică Thimlich Ohinga din Kenya, vechiul oraş Qalhat din Oman, oaza Al-Ahsa – peisaj cultural în evoluţie din Arabia Saudită, ansamblul gotic victorian şi art deco din Mumbai, India, peisajul arheologic Sassanid din provincia Fars, din Iran, siturile creştine secrete din regiunea Nagasaki, din Japonia, Sansa – mănăstirile budiste din Coreea de Sud, terenurile de vânătoare inuite Aasivissuit-Nipisat din Danemarca, complexul arheologic Hedeby şi Danevirke din Germania, Ivrea – oraş industrial din secolul al 20-lea, din Italia, oraşul califat Medina Azahara din Spania, situl Göbekli Tepe din Turcia şi catedrala Naumburg din Germania.

De asemenea, au fost incluse siturile naturale Munţii Barberton Makhonjwa din Africa de Sud, zona Chaine des Puys – Limagne din Franţa şi regiunea Fanjingshan din China şi siturile mixte Parcul natural Chiribiquete din Columbia, peisajul forestier Pimachiowin Aki din Canada şi Valea Tehuacán-Cuicatlán din Mexic.

A mai fost aprobată includerea extensiei Văii Bikin din Federaţia Rusă, pentru situl Central Sikhote-Alin, deja aflat în lista Patrimoniului Mondial din 2001.

În ceea ce priveşte includerea localităţii Roşia Montană în lista Patrimoniului Mondial UNESCO, aceasta a fost amânată.

Dosarul „Peisajul Cultural Minier Roşia Montană” a fost trimis de Ministerul Culturii din România la UNESCO, pentru înscrierea în Patrimoniul Mondial, pe 4 ianuarie 2017 şi primise recomandare pentru includere din partea International Council on Monuments and Sites (ICOMOS).

Însă autorităţile române au decis să solicite amânarea includerii Peisajului Cultural Minier de la Roşia Montană în lista Patrimoniului Mondial până la finalizarea litigiului statului român cu compania Gabriel Resources.

Amânarea se referă la articolul 159 din regulamentul de funcţionare al Comitetului pentru Patrimoniul UNESCO, respectiv dosarul este trimis înapoi statului parte („referred”, n.r.) pentru informaţii adiţionale şi trebuie retrimis UNESCO în termen de maximum trei ani. Dacă această perioadă expiră, dosarul trebuie propus ca o nouă candidatură.

Înainte de debutul celei de-a 42-a sesiuni a Comitetului pentru Patrimoniul Mondial, 1.073 de situri erau înscrise pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
De ce vorbim singuri? Beneficii, explicații științifice și ce spun specialiștii
De ce vorbim singuri? Beneficii, explicații științifice și ce spun specialiștii
Stimularea unei singure proteine crește durata de viață și încetinește îmbătrânirea
Stimularea unei singure proteine crește durata de viață și încetinește îmbătrânirea
Test de cultură generală. Care este animalul cu cea mai puternică mușcătură?
Test de cultură generală. Care este animalul cu cea mai puternică mușcătură?
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
De ce petrecerea de Crăciun la birou este, de fapt, tot muncă
De ce petrecerea de Crăciun la birou este, de fapt, tot muncă
Una dintre cele mai sângeroase organizaţii care provoacă teroare de peste 150 de ani: „Ei sunt, de fapt, urmaşii maimuţelor”
Una dintre cele mai sângeroase organizaţii care provoacă teroare de peste 150 de ani: „Ei sunt, de fapt, urmaşii maimuţelor”
Cum să mâncăm tot ce vrem de sărbători fără să ne fie rău?
Cum să mâncăm tot ce vrem de sărbători fără să ne fie rău?
Cea mai veche clădire din Anglia a fost construită în urmă cu 15 secole și încă mai este folosită
Cea mai veche clădire din Anglia a fost construită în urmă cu 15 secole și încă mai este folosită
Care sunt cele mai periculoase jucării de Crăciun și ce riscuri există pentru copii?
Care sunt cele mai periculoase jucării de Crăciun și ce riscuri există pentru copii?
De ce nu este sănătos să adormi cu televizorul pornit?
De ce nu este sănătos să adormi cu televizorul pornit?
Mesele de sărbători sunt momentul potrivit pentru a vorbi și despre istoricul medical al familiei
Mesele de sărbători sunt momentul potrivit pentru a vorbi și despre istoricul medical al familiei
Nicolae Ceaușescu și recordurile vânătorești
Nicolae Ceaușescu și recordurile vânătorești
Toate formele de nicotină dăunează inimii, avertizează cardiologii
Toate formele de nicotină dăunează inimii, avertizează cardiologii
Ce este „a treia stare” a vieții și ce se întâmplă cu celulele după moartea organismului?
Ce este „a treia stare” a vieții și ce se întâmplă cu celulele după moartea organismului?
Cum a fost detectat un virus mortal în respirația balenelor din Arctica?
Cum a fost detectat un virus mortal în respirația balenelor din Arctica?
Bucureștiul, sub bombele zeppelinelor germane
Bucureștiul, sub bombele zeppelinelor germane
Kurt Cobain, viața unui om prins între sensibilitate, faimă și autodistrugere. „Vreau să cred în Dumnezeu. Vreau să mă iubesc. Dar sunt blocat în acest paradox nenorocit”
Kurt Cobain, viața unui om prins între sensibilitate, faimă și autodistrugere. „Vreau să cred în Dumnezeu. Vreau ...
Somnul insuficient ar putea declanșa un cerc vicios în creier nostru
Somnul insuficient ar putea declanșa un cerc vicios în creier nostru