Home » D:News » Elevii români aleg să studieze peste hotare. ”Aleg ţara cu mai multe oportunităţi”

Elevii români aleg să studieze peste hotare. ”Aleg ţara cu mai multe oportunităţi”

Elevii români aleg să studieze peste hotare. ”Aleg ţara cu mai multe oportunităţi”
Publicat: 06.07.2018
Mii de elevi, în fiecare an, merg să studieze peste hotare, precizând că studiile la o universitate de top le-ar putea oferi mai multe oportunităţi de angajare, dar şi de dezvoltare. Aceştia spun să sistemul educaţional românesc are mai multe minusuri şi ar trebui să urmeze exemplul celor străine.
Ioana Băltăreţu a terminat liceul cu media 9,99, însă nicio universitate din România nu se va bucura să o aibă ca studentă. Tânăra a fost admisă la o universitate din Scoţia unde va studia chimia medicală şi biologia, potrivit Mediafax.
 
“Am ales să merg într-un mediu în care cercetarea medicală este apreciată, nu ca la noi în ţară. (…) Este una dintre cele mai bune universităţi din lume. Foarte mulţi studenţi din toate colţurile lumii vin aici. Mi-a plăcut foarte mult programul de studii care este mult mai flexibil şi permite elevilor să-şi aleagă majoritatea cursurilor pe care le studiază, cel puţin în primii ani. Voi studia 5 ani, în urma cărora voi avea o diplomă de master în chimie, iar ultimul an fiind cercetare avansată”, a declarat, pentru agenţia de presă MEDIAFAX, Ioana Băltăreţu.
 
Tânăra spune că s-a pregătit mult pentru procesul de admitere, care însă nu este unul complicat. Ioana Băltăreţu susţine că cel mai important detaliu este scrisoarea de intenţie, care trebuie scrisă cât mai detaliat.
 
“Am început să mă pregătesc în toamnă. A trebuit să aplic prin intermediul unei platforme care mi-a cerut mai multe documente. Am încărcat o scrisoare de intenţie, care este cea mai importantă şi trebuie scrisă detaliat şi atent. Mai trebuia şi o scrisoare de recomandare şi certificat care atestă că vorbesc limba engleză. După asta am aşteptat. Am primit răspunsul până la începutul primăverii. (…) Când am aflat că am fost admisă, eram foarte fericită şi mândră că am putut face asta. Sunt foarte entuziasmată să aflu cum va fi viaţa de student în Scoţia. (…) Am vrut să-mi încerc cunoştinţele şi parcursul meu educaţional de până acum, să văd dacă m-ar accepta, iar în momentul când am primit multe oferte de la universităţi m-am gândit că ar trebui să nu pierd această şansă, pentru că sunt tânără şi este timpul să explorez, să ies din zona de confort”, a mai adăugat tânăra.
 
Ioana Băltăreţu susţine că statul britanic acordă tuturor studenţilor posibilitatea de a primi un grant nerambursabil, prin care să-şi achite studiile sau locul de trai. Tânăra a reuşit să obţină acest grant nerambursabil, însă cu o condiţie – să termina studiile.
 
“Sistemul englez este diferit faţă de cel românesc, iar cei care sunt acceptaţi pot aplica pentru un împrumut de la guvernul scoţian, care sunt pe sistem de grant şi care se oferă doar cu condiţia de a-şi termina studiile. Am aplicat deja şi l-am obţinut. Aş prefera ca şi în ţara noastră să existe posibilitatea, chiar ar fi un gest mare pentru studenţi”, susţine Ioana Băltăreţu.
 
Facultăţile străine de arte şi design devin din ce în ce mai căutate datorită cursurilor practice pe care studenţii le fac în paralel cu cele teoretice. Din acest motiv, Georgiana Gherman, absolventă a Liceului Teoretic „Jean Monnet” din Bucureşti, a ales să studieze arta în Marea Britanie.
 
“Eu am făcut şi un liceu de arte în Bucureşti, iar profesorii de acolo sunt şi la facultate şi atunci am zis că nu voi învăţa ceva nou şi am ales să merg la Londra. Voi studia acolo 3 ani. Procesul de admitere a fost uşor, cel mai important pas a fost scrisoarea de intenţie în care am spus de ce vreau să studiez la ei, o scrisoare de recomandare de la un profesor şi să fac un portofoliu cu lucrările personale.(..) Fratele meu studiază acolo, tot arta, astfel a fost cumva firesc să merg la Londra, pentru că mi-a spus doar lucruri bune despre universităţile engleze”, a spus Georgiana Gherman.
 
Marea Britanie este dispusă să ofere împrumut guvernamental pentru studenţii străini, astfel, pentru studiile de licenţă, se pot accesa între 9.000 şi 9.250 de lire sterline pe an, iar cei care vor să facă şi un program de masterat pot împrumuta până la 10.280 de lire sterline. Studenţii pot alege ce vor face cu aceşti bani, fie îşi plătesc integral studiile, fie îi folosesc pentru a acoperi costurile traiului din Marea Britanie.
 
Georgiana Gherman susţine că va face acest împrumut şi speră ca proiectul să fie adoptat cândva şi în România.
 
“Voi face un împrumut de la statul englez ca să-mi achit facultatea, iar după ce mă voi angaja, voi plăti 8% din salariul meu pentru împrumutul acela. Nu contează ţara în care voi fi angajată, pot fi în România sau în Anglia. (…) Ar trebui şi România să adopte acest proces, pentru că nu toţi tinerii pot să-şi achite facultatea, iar prin acest mod statul îi poate ajuta”, a adăugat tânăra.
 
Georgiana Gherman susţine că nu ştie dacă după absolvirea studiilor se va întoarce în România, însă spune că sistemul educaţional din ţara noastră are câteva minusuri, care îi determină pe elevi să meargă la studii peste hotare.
 
“Nu ştiu unde voi activa după ce voi termina studiile, însă voi alege ţara care îmi va oferi mai multe oportunităţi. (…) În Anglia voi face multă practică, nu teorie, aşa cum este la noi şi cred că faptul că avem puţină practică este un mare minus pe care-l are sistemul educaţional din România”, a adăugat Georgiana Gherman.
 
Potrivit consultanţilor educaţionali, în Europa, cea mai solicitată ţară rămâne a fi Marea Britanie, urmată de Olanda, Ţările Nordice, Italia şi Germania.
 
“Studenţii îşi aleg universitatea din punct de vedere a calităţii, dar şi din punct de vedere al carierei, adică ce oportunităţi oferă universitatea nu după terminarea studiilor, dar în timpul studiilor. Aici este punctul important, pentru că fiecare universitate are un centru pregătit în care îi învaţă pe tineri, de la zero, ce înseamnă să facă un CV, dar şi cum să-şi găsească un job şi oferă multe oportunităţi de practică. (…) Germania şi Olanda le oferă studenţilor posibilitatea de a lucra şase luni la o companie mare, iar ulterior să fie angajaţi pe o perioadă nedeterminată. Vorbim despre programe care au un puternic accept practic, sunt foarte multe proiecte în care se pot implica, sunt îndrumaţi de profesori la fiecare pas şi se pune foarte mult accentul pe lucrul în echipă”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Madlen Popescu, consultant educaţional Integraledu.
 
Consultantul educaţional susţine că în unele ţări precum Germania sau ţările nordice studiile sunt gratuite, însă în altele, cum ar fi Olanda, taxa de şcolarizare ajunge la câteva mii de euro.
 
“Universităţile din Marea Britanie au o înclinaţie destul de mare spre zona aceasta artistică şi sunt recunoscute pentru discipline precum fashion design, arhitectură, design de produs sau chiar partea mai abstractă de fine art. (…) În unele ţări precum ţările nordice sau Germania studiile sunt gratuite. În Olanda, taxa de şcolarizare ajunge la 2.000 de euro pe an, dar anul acesta se vehiculează că tineri ar putea achita doar jumătate de taxă pentru primul an”, a adăugat consultantul.
 
Popescu spune că pentru a obţine o bursă la una dintre universităţile de peste hotare, elevii ar trebui să înceapă pregătirile pentru admitere încă din toamnă.
 
“Elevii ar trebui să înceapă pregătirea pentru admitere în străinătate cât mai devreme: să adune toate certificatele extracurriculare, cu atât are şanse mai mari să fie admis. Perioada de depunere este toamna clasa a 12-a. Marea majoritate a universităţilor cer şi un certificat care demonstrează cunoaşterea unei limbi străine”, a adăugat Madlen Popescu.
 
Potrivit unui studiu realizat de Integraledu, în fiecare an circa 6.000 de studenţi români sunt admişi la universităţi de peste hotare. Anual, numărul studenţilor români care pleacă la studii în străinătate creşte cu 20%, iar cel al elevilor care vor să urmeze licee peste graniţă, cu 15%, în fiecare an.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
De ce uneori zăpada pare albastră?
De ce uneori zăpada pare albastră?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte
Ce a dezvăluit o investigație metalurgică despre Discul ceresc de la Nebra?
Ce a dezvăluit o investigație metalurgică despre Discul ceresc de la Nebra?
Un studiu arată că muștele sunt mai vulnerabile decât albinele la schimbările climatice
Un studiu arată că muștele sunt mai vulnerabile decât albinele la schimbările climatice
Un nou studiu dezvăluie cum au jucat cometele un rol „major” în apariția vieții pe Pământ
Un nou studiu dezvăluie cum au jucat cometele un rol „major” în apariția vieții pe Pământ
Imagini incredibile arată cum beau apă șerpii însetați
Imagini incredibile arată cum beau apă șerpii însetați
A fost descoperită o structură complexă care ar fi putut să fie creată doar de neanderthalieni
A fost descoperită o structură complexă care ar fi putut să fie creată doar de neanderthalieni
„Coșmar ecologic” în Regatul Unit! 1 milion de țigări electronice, aruncate la gunoi în fiecare zi
„Coșmar ecologic” în Regatul Unit! 1 milion de țigări electronice, aruncate la gunoi în fiecare zi
„A fi regină este supraestimat”. Regina Iordaniei: „Suntem mai puternici atunci când ascultăm”
„A fi regină este supraestimat”. Regina Iordaniei: „Suntem mai puternici atunci când ascultăm”