Sfaturile unui expert despre folosirea aerului condiţionar. Care sunt avantajele şi dezavantajele
“Somnul într-o încăpere prea caldă este neodihnitor. Prin urmare, este indicat să începem să folosim aerul condiţionat imediat ce temperaturile diurne depăşesc 25 grade în încăpere şi să îl utilizăm şi seara, înainte de somn, asta în serile calde (altfel, este de preferat să răcorim camera natural)’’, spune Dr. Raluca Trancă, medic specialist medicină de familie, pentru Ce se întâmplă, doctore?
De asemenea, aparatul de aer condiţionat purifică aerul. “Reţine în filtre particulele de praf şi alergenii (polenul, acarienii) şi scade şi umiditatea aerului ambiental, ceea ce este de real folos unei persoane cu alergie sezonieră la polen sau unui astmatic. Acest beneficiu este valabil cât timp filtrele sunt înlocuite periodic şi aparatul funcţionează la parametrii prevăzuţi”, adaugă specialistul.
Principalul dezavantaj al folosirii aparatului ar fi scăderea excesivă a umidităţii aerului. “Umiditatea optimă a aerului (concentraţia de vapori de apă) dintr-o încăpere este de cca 45-55% în sezonul cald, cu un interval de confort între 30-60%, iar iarna poate scădea până la 30% (pentru a evita condensul).
Aerul prea uscat contribuie la uscarea pielii şi a părului, favorizează infecţiile respiratorii şi multiplicarea germenilor. Prin urmare, în clădirile de birouri ventilate permanent aerul ar trebui analizat periodic şi furnizate soluţii în acest sens (plasarea de umidificatoare, plante verzi). La domiciliu este de preferat să utilizăm în continuare ventilarea cu aer proaspăt, iar aerul condiţionat să îl folosim temporar pentru răcire’’, susţine medicul de familie Raluca Trancă.
Un alt doilea dezavantaj important este posibila contaminare microbiană. “Atâta timp cât aparatul este întreţinut periodic, calitatea aerului este în mod normal bună. Dacă filtrele sunt vechi, ele nu numai că nu mai curăţă aerul de diversele particule nocive, dar devin un focar de infecţie. Este cunoscută prezenţa bacteriei Legionella pneumophila în aparatele de aer condiţionat (la fel ca si in jacuzzi, umidificatoare s.a), deoarece preferă mediile umede, iar această bacterie produce infecţii grave (febră Pontiac, pneumonie sau infecţii extrapulmonare)’’, susţine medicul specialist.
Citeşte continuarea pe CSID.