Cum se manifestă dependenţa de smartphone şi cum ne afectează creierul
Primul pas al recuperării ar trebui să fie acela de a-ţi recunoaşte problema. Pentru că da, folosirea excesivă a telefonului mobil ne poate afecta sănătatea fizică şi mentală. Dacă încă nu eşti convins că eşti dependent de smartphone sau că acest text nu e pentru tine, iată 6 lucruri alarmante ce ar trebui să te pună pe gânduri.
Testul care îţi măsoară dependenţa de telefon
Ştii toate quiz-urile haioase de pe Facebook, nu? Iată unul care chiar ar merita câteva minute din viaţa ta. Smartphone Compulsion Test a fost dezvoltat de David Greenfield, de la Centrul pentru Dependenţa de Internet şi Tehnologie de la Şcoala de Medicină a Universităţii Connecticut. Potrivit lui Greenfield Un răspuns afirmativ la peste 5 întrebări din cele 15 indică faptul că relaţia dintre tine şi telefonul tău este una problematică. Încearcă-l şi tu, dar fii pregătit! Ai putea credecă poate obţine sub 5 răspunsuri affirmative doar cei care nu au smartphone.
Aplicaţiile social media sunt create în aşa fel încât să te “prindă”
Te trezeşti adesea că stai (zeci de) minute în şir pe telefon fără să îţi dai seama? Sau că dai refresh la feed-ul de pe FB, deşi doar ce ai făcut asta cu câteva minute înainte? Nu te condamna prea tare şi nu te considera o persoană slabă!! Adevărul e că fiecare aplicaţie a fost creată într-un mod inteligent de experţi care ştiu să-ţi manipuleze chimia creierul astfel încât să te atragă să o foloseşti într-un mod care să dea dependenţă. De exemplu, Instagram-ul conţine un anumit cod care îţi arată instant like-urile la o postare, astfel încât să te determine să nu ieşi din aplicaţie după ce ai postat, ci să rămâi acolo să vezi cine îţi dă like în timp real.