Supremaţia lui Elon Musk în propria companie Tesla este ameninţată de cel mai bogat fond suveran din lume

08 06. 2018, 10:00

Propunerea, care a fost respinsă în cadrul adunării anuale a acţionarilor Tesla de marţi, a reprezentat cea mai mare provocare pentru supremaţia lui Musk în compania din Silicon Valley, scrie Reuters.

Norges Bank Investment Management (NBIM), care administrează cel mai mare fond suveran din lume, vrea ca funcţiile de CEO, respectiv preşedinte să fie divizate, pentru o mai bună guvernanţă corporatistă, potrivit Gândul.

Fondul a mai votat şi împotriva realegerii lui Antonio Gracias, un membru al consiliului, dar a susţinut realegerea lui James Murdoch, dar şi a lui Kimbal, fratele miliardarului Elon Musk.

NBIM a votat în martie împotriva propunerii salariale pentru Musk, evaluată de Tesla la 2,6 miliarde dolari şi în cele din urmă acesta ar putea primi chiar şi mai mulţi bani, având nevoie de aprobarea majorităţii acţionarilor.

Fondul norvegian, care deţine 1,4% din acţiunile globale de la bursă, avea o participaţie de 0,48% la Tesla, la finele lui 2017, în valoare de 252,5 milioane dolari, relevă datele organizaţiei.