Deşi studiul nu a putut dovedi clar relaţia dintre cauză şi efect, a descoperit faptul că toate cuplurile analizate, care au inclus mai mult peşte şi fructe de mare în dietă, săptămânal, aveau mai multe şanse să conceapă copii în timpul anului studiului.
Studiul sugerează că „fructele de mare pot avea multiple beneficii pentru reproducere, inclusiv o perioadă mai scurtă de timp pentru sarcină şi o activitate sexuală mai frecventă „, a declarat autorul studiului, Audrey Gaskins, de la Harvard.
Pentru acest studiu, cercetătorii de la Harvard au monitorizat un număr de 500 de cupluri, care plănuiau obţinerea unei sarcini. Cuplurile au înregistrat cantitatea de fructe de mare pe care au mâncat-o şi au ţinut jurnale zilnice ale activităţii lor sexuale.
Rezultatele studiului au arătat ca cei care au mâncat fructe de mare mai mult de doua ori pe săptămână au făcut sex mai des, cu o medie de 22 la suta mai frecvent decât cuplurile care au consumat mai puţin de peşte.
De asemenea, 92% dintre cuplurile care au mâncat fructe de mare mai mult de doua ori pe săptămână au obţinut o sarcină pana la sfârşitul studiului, comparativ cu 79% dintre cuplurile care au mâncat mai puţine fructe de mare, potrivit raportului.
Cercetătorii au remarcat ca această legătură între aportul de fructe de mare şi sarcină nu a putut fi explicată doar prin sexul mai frecvent pe care cuplurile îl faceau. Acest lucru sugerează că aportul de fructe de mare ar putea afecta calitatea spermei, ovulaţia sau calitatea embrionilor.