Biletele pentru festivalul Neversea au fost puse în vânzare

30 05. 2018, 14:00
Pe cele şapte scene ce vor fi amenajate în perimetrul Festivalului Neversea vor concerta, între alţii, The Script, Scooter, John Newman, Armin Van Buuren, Hardwell, Alan Walker, Steve Angello, Jonas Blue, Steve Aoki, Redfoo, Nina Kraviz, Pendulum şi Jamie Jones, informează Mediafax.
 
Organizatorii festivalului au făcut public, marţi, programul pe zile al festivalului, dar şi o parte din artiştii anunţaţi deja, ce vor concerta pe cele şapte scene.
 
Astfel, joi, 5 iulie, vor concerta Hardwell, Alan Walker, GTA, Yellow Claw, Modestep, NGHTMRE, Satra B.E.N.Z., DOC, Acid Pauli, Blond:ish, El Mundo, Nightmares on Wax şi mulţi alţii.
 
Vineri, 6 iulie, va veni rândul lui Steve Angello, Galantis, Jonas Blue, Kungs, Redfoo, Nina Kraviz, Lucy, Mumdance, DJ Premier, Pendulum DJ Set, Rusko, Deliric&Silent Strike, Claptone, Lum, NU, Rampue, Yokoo şi mulţi alţii.
 
Între cei care vor vor concerta sâmbătă se numără Armin van Buuren, John Newman, Sunnery James & Ryan Marciano, Tujamo, AME, Priku, Sit, Charlie, Premiesku, Sublee, Camo&Krooked, Chase&Status DJ Set, Dope D.O.D, Macanache, Paraziţii, Christian Loffler, Jan Blomquist & Band, Marwan, în timp ce duminică, 8 iulie, vor urca pe scenă The Script, Axwell&Ingrosso, Steve Aoki, Subcarpaţi, Scooter, W&W, Jamie Jones, Eats Everything, Dan Andrei, Emi, Kozo, VincentIulian, Dub FX, Noisia DJ Set, Culese din Cartier, Grasu XXL, Begun, Black Coffe, Satori Live, Stavroz Live şi mulţi alţii.
 
„Programul este parţial şi poate suferi modificări”, au arătat organizatorii.
 
De asemenea, aceştia au mai anunţat că începând de marţi, de la ora 14.00, se pot achiziţiona bilete de o zi.
 
Pentru zilele de joi şi vineri, fanii festivalului pot cumpăra biletele de o zi la preţul promoţional de 225 de lei plus taxe. Preţul final al acestora va fi de 250 de lei plus taxe. Pentru zilele de sâmbătă şi duminică, preţul biletului este de 250 de lei plus taxe, preţul final al acestuia fiind de 275 de lei plus taxe.
 
Neversea 2018 va avea loc în perioada 5-8 iulie, la Constanţa. Timp de patru zile şi patru nopţi, fanii festivalului vor avea parte de cele mai intense apusuri şi răsărituri de soare acompaniate de muzica valurilor Mării Negre dar şi de muzica celor mai buni artişti ai lumii.