Naşterile premature, cauzate de bacteriile contractate de femei în timpul actului sexual

04 06. 2018, 16:00

Bacteriile comune transmise în timpul actului sexual normal sau oral ar putea ajunge în placentă şi ar putea creşte riscul de apariţie a naşterilor înainte de termenul de 37 de săptămâni, se arată într-un studiu recent, citat de Daily Mail. 

Bacteriile, micoplasma şi ureaplasma sunt microorganisme care trăiesc în corpul adulţilor sănătoşi şi nu fac stricăciuni majore, însă pot conduce la apariţia infecţiilor tractului urinar şi vaginozei bacteriane, scrie Gândul

Cu toate acestea, oamenii de ştiinţă cred acum că aceste infecţii pot creşte riscul naşterilor premature, când sunt prezente la femeile însărcinate. Naşterea prematură este principala cauză a bolilor apărute la copii şi a mortalităţii infantile la nivel mondial. 

Oamenii de ştiinţă susţin că înţelegerea prezenţei bacteriilor în timpul sarcinii poate ajuta la dezvoltarea medicamentelor care să oprească apariţia naşterilor premature, salvând, astfel, multe vieţi. 

Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, aproximativ 15 milioane de bebeluşi se nasc prematur anual, crescând astfel riscul de apariţie a diverselor diabilităţi, cum ar fi paraliziile cerebrale, dezvoltarea încetinită a vorbirii şi a motricităţii.