Cum gestionăm stresul din viaţa noastră?

28 05. 2018, 11:00
Managementul stresului nu este doar o expresie frumoasă, ci este o ştiinţă care porneşte de la identificarea unor presiuni exterioare la care fiinţa umană este supusă într-un mod sistematic şi apoi caută să reducă la minim reacţia negativă a corpului la factorii externi sau cauzatori de stres prelungit, prin aplicarea unor tehnici specifice. 

În opinia profesoarei de yoga Dana Ţupa, expunerea prelungită la stres a corpului şi minţii este cauza principală sau adiacentă pentru mai multe probleme de somatice sau de natură psihologică, precum: probleme de concentrare, nerăbdare, dureri de cap, infertilitate, ulcer, hiper sau hipotensiune, insomnie, slăbire sau îngrăşare rapidă, răceli repetate, dureri musculare, căderea părului, dureri în piept, nervozitate, concentraţie mare de colesterol în sânge, oboseală cronică etc.

“Succesul individual constă de cele mai multe ori în capacitatea de a obţine echilibrul interior, astfel încât, indiferent de ceea ce primim din exterior, să reuşim să trecem cât mai bine peste momentele dificile. Ceea ce căutăm avid, chiar la modul inconştient, este de fapt un echilibru interior pentru a face faţă presiunilor de zi cu zi. Până în momentul de faţă, se cunosc destul de multe posibilităţi de a obţine acest echilibru emoţional şi energetic, care din păcate sunt destul de puţîn promovate în România, dar practicate pe scară largă în Occident şi Orient. Am putea să enumerăm câteva dintre aceste modalităţi sau tehnici ce ne pot ajută pe această linie: tehnici de relaxare şi trainingul autogen, terapia cognitive, meditaţia, artă respiraţiei, medicină naturistă, EFT, NLP, yoga, tai chi etc. Aproape toate aceste tehnici enumerate au ca numitor comun echilibrarea ambelor aspecte: emoţional şi energetic deodată. Nu este deloc întâmplător, întrucât aceste două aspecte merg mâna în mâna, se potenţează reciproc şi depind una de cealaltă”, explică profesoara de yoga Dana Ţupa, fondatoarea PURNA Yoga Academy.
 
Mai mult, specialistul afirmă că, în România, se promovează adesea, la scară largă, mişcarea, ceea ce este extraordinar, însă nu se ţine cont de faptul că latura emoţională şi energetică sunt lăsate pe planul secundar, deşi omenirea se pare că este afectată din ce în ce mai mult de lipsa de energie şi implicit de reacţii emoţionale mai degrabă negative.
 
Metode de reducere a stresului
 
Conform profesoarei de yoga Dana Ţupa, există diverse modalităţi de eliminare sau cel puţin diminuare a stresului, precum:
 
EFT (emoţional freedom technique)
 
EFT mai este denumită şi ‘’acupunctură emoţională combinată cu NLP’’, în care se stimulează anumite meridiane energetice prin baterea lor cu vârful degetelor. Făcută într-un mod corect, această tehnică reduce procesul de vindecare terapeutică, în anumite situaţii, de la luni la câteva minute. Şi din moment ce stresul emoţional contribuie la durere, boli şi alimente, constatăm că EFT oferă incredibile eliminări ale durerilor fizice.
 
Relaxarea
 
Relaxarea este o tehnică pe care o cunoaştem, dar nu o practicăm. Importantă ei este imensă, cu atât mai mult cu cât, ea se leagă direct de capacitatea noastră de a ne echilibra la nivel mental şi energetic, dar un numai. “Simpla observare a persoanelor stresate este suficientă pentru a ne da o cheie ce poate deschide cufărul secret al eliminării acestuia. Există un raport direct între stres şi lipsa relaxării. Cu alte cuvinte, printr-o relaxare cât mai profundă, putem obţine diminuarea şi chiar eliminarea stresului. Putem face meditaţii diverse, putem învaţă să respirăm în mod conştient, putem face mişcări uşoare, fără a ne istovi, ascultă muzică etc”, declară profesoara de yoga Dana Ţupa.
 
NLP (programare neurolingvistică)
 
NLP, devenit tot mai popular în România, este un proces multidimensional ce dezvoltă competenţe comportamentale, flexibilitatea, gândirea strategică, înţelegerea mentală şi cognitivă aflate în spatele unui proces comportamental. NLP pune la dispoziţie unelte şi abilităţi de dezvoltare a fiinţei umane până la stadiul de excelenţă, dar în acelaşi timp stabileşte un sistem de credinţe şi supoziţii despre fiinţă umană, despre comunicare, şi despre procesul schimbării. În acelaşi timp, reprezintă un proces de cunoaştere interioară, de explorare a identităţii.
 
Yoga şi meditaţia
 
Sistem milenar în evoluţia şi armonizarea pe multiple planuri şi niveluri ale fiinţei umane, Yoga oferă un set de tehnici şi exerciţii fizice (hatha yoga), precum şi meditaţii variate (asupra respiraţiei, asupra unui suport vizual, sau pe muzică). Sănătatea şi longevitatea fac parte din moştenirea înţelepţilor Rishi, care au lăsat Cunoaşterea şi Experienţele acumulate, la dispoziţia celor doresc să practice.