Cum se simte primul pacient transplantat pulmonar în România la o lună de la operaţie
„Pacientul A.M., în vârstă de 36 de ani, care a beneficiat de primul transplant pulmonar realizat în România, se simte bine şi a fost externat de la Spitalul Clinic “Sfânta Maria”. Evoluţia post transplant a bărbatului este favorabilă, la o lună de la intervenţia chirurgicală complexă. Pacientul va face reabilitare respiratorie la Spitalul Clinic Colentina, la secţia de Pneumologie, special modernizată pentru pacienţii transplantaţi”, reiese dintr-un comunicat de presă transmis de ASSMB.
Potrivit sursei citate, cel de al doilea pacient care a beneficiat de un transplant pulmonar are şi el o evoluţie favorabilă şi face exerciţii pentru a-şi îmbunătăţi capacitatea respiratorie, fiind monitorizat permanent de echipa medicală a Spitalului Clinic „Sfânta Maria”, scrie Mediafax.
Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat, în urmă cu aproximativ două săptămâni, că pacienţii români vor putea fi trataţi, în continuare, post-transplant la Viena. Decizia fost luată în contextul unor discuţii dintre demnitar şi asociaţiile de pacienţi.
Sorina Pintea a specificat că există mai mulţi pacienţi din România care au nevoie de transplant pulmonar şi se află pe listele de aşteptare.
Cele două intervenţii chirurgicale au venit la scurt timp după ce primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a declarat că la Spitalul „Sfânta Maria” nu se poate face transplant pentru că nu se găsesc organe.
Edilul spunea, la momentul respectiv, că îl va da în judecată pe fostul ministrul al Sănătăţii, Vlad Voiculescu, pentru că dezinformează cu privire la cazul unei fetiţe, care are nevoie de o astfel de operaţie.