Laringita acută, o boală care te poate reduce la tăcere. Cum se poate pierde în totalitate capacitatea de a vorbi
Disfonia este de departe cel mai frecvent simptom al laringitei acute. În mod normal, corzile vocale sunt structuri suple care se apropie şi vibrează astfel încât să formeze sunete odată cu trecerea aerului printre ele. În cazul laringitei, corzile vocale devin inflamate sau iritate, distorsionând sunetul care se formează în mod normal. Apare în această situaţie disfonia, care în cazuri mai severe poate merge până la afonie (lipsa completă a sunetului).
Factori de risc
Primele simptome se însoţesc ulterior de tuse, senzaţie de corp strain la nivelul gâtului, durere sau senzaţie de gât uscat. Mai ales în cazul laringitelor acute infecţioase, simptomele se pot asocia şi cu stări febrile, dureri de cap sau dureri musculare.
“Am să ȋncep cu factorii de risc pentru laringita acută, care pot influenţa tabloul bolii şi o pot complica, Aceştia sunt în principal factori comportamentali, ca fumatul şi consumul excesiv de alcool. De asemenea, persoanele care folosesc excesiv vocea în mod constant (profesori, cântăreţi) sunt predispuse la inflamaţii laringiene.
Alte patologii care pot fi considerate factori de risc sunt tulburările ventilatorii nazale care predispun la respiraţie pe gură, alergiile şi sindromul de reflux gastro-esofagian.
Ȋn ce priveşte cauzele, cele mai frecvente sunt infecţiile, abuzul vocal (suprasolicitarea vocii) şi/sau refluxul gastro-esofagian. Laringita acută infecţioasă este de obicei virală şi apare în timpul unui episod de infecţie a căilor aeriene superioare. Acest tip de laringită se poate complica prin suprainfecţie bacteriană “, spune Dr. Ioan Bulescu, medic specialist ORL, pentru Ce se întâmplă, doctore?!
Abuzul vocal este reprezentat de vorbit excesiv, ţipat sau cântat la un volum foarte ridicat pentru o persoană fără antrenament vocal sau de fapt de orice episod prelungit care determină creşterea presiunii la nivel glotic şi subglotic, rezultând astfel un traumatism al corzilor vocale. Aceste fenomene sunt agravate dacă se petrec într-un mediu rece sau sunt asociate cu fumatul.