Unele dintre cele mai mari companii de îmbrăcăminte renunţă la mohair

04 05. 2018, 16:00
Organizaţia care militează pentru apărarea drepturilor animalelor spune că filmul a fost „realizat de un martor”, în ianuarie şi februarie anul acesta, în 12 crescătorii din Africa de Sud, de unde provine peste jumătate din mohairul folosit la nivel mondial, informează Mediafax.
 
PETA (People for the Ethical Treatment of Animals) a cerut deschiderea unei anchete în această ţară.
 
În imagini se poate vedea cum caprele de Angora, a căror lână este transformată în mohair, pentru pulovere, eşarfe, pături etc., sunt trase violent de coarne şi picioare, ridicate de coadă şi aruncate la sol de cei care le tund.
 
Filmul a determinat „numeroşi producători din moda internaţională, printre care H&M, Gap Inc., Inditex şi Arcadia, să interzică achiziţionarea de mohair”, potrivit PETA.
 
Informaţia a fost confirmată de purtătorii de cuvânt ai companiilor, care au specificat că interdicţia se va aplica până în 2020.
 
Suedezii de la H&M au precizat, de altfel, că folosesc o cantitate infimă (0,044% din fibrele utilizate) de mohair în produsele lor, iar spaniolii de la Inditex (Zara, Pull&Bear, Massimo Dutti, Bershka, Stradivarius, Oysho, Zara home, Uterqüe) spun că au un număr limitat de astfel de produse.
 
Producătorii au mai spus că ei caută soluţii pentru fibre alternative (H&M), deplâng practicile cude din domeniu (Inditex) şi că această chestiune a bunăstării animalelor trebuie luată foarte în serios (Gap).
 
Gap a spus că interdicţia vizează mărcile Athleta, Banana Republic, Gap şi Old Navy, în timp ce Arcadia s-a referit la Tophsop, Topman, Burton Menswear, Dorothy Perkins, Evans, Miss Selfridge, Outfit Kids, Wallis.
 
Recent, mai multe case de modă celebre, printre care Gucci şi Versace, au anunţat că renunţă şi la produsele din blană.