Un om a avut o cheie înfiptă în creier. Modul incredibil în care a supravieţuit

26 04. 2018, 00:05

Tânărul în vârstă de 19 ani din Ahmednagar, Maharashtra (India), a avut o cheie de motocicletă în cap în urma unei altercaţii din satul său, scrie Live Science.

La spital, doctorii au efectuat o scanare a creierului, care arăta că obiectul a pătruns 3,8 centimetri în organ, conform doctorului Ashish Bhandari, administratorul Spitalului Anand Rishi, unde a fost tratat pacientul. Omul a trecut printr-o intervenţie chirurgicală pentru a înlătura cheia, care a durat trei ore şi jumătate.

„Din fericire, nu a suferit hemoragie internă, şi creierul nu a suferit răni permanente”, a precizat Bhandari. „Dacă era o hemoragie internă, acest lucru l-ar fi costat viaţa”.

Dr. Justin Thomas, neurochirurg la Northwell Health’s Southside Hospital din Bay Shore, New York, care nu a fost implicat în studiu, a precizat că este posibil să supravieţuieşti cu o astfel de rană la creier. Supravieţuirea „depinde în primul rând de localizarea în creier a obiectului” şi dacă există vătămare la arterele adiacente sau alte vase de sânge ale creierului.

În principal, o persoană are şanse mai mari de supravieţuire dacă nu este atinsă o zonă a creierului numită sinusul sagital superior, care este una dintre cele mai mari canale pentru vene; având scopul de curgere a sângelui din creier.

Tânărul a fost externat din spital la trei zile după operaţie şi se recuperează bine.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Caz medical rar în Statele Unite: de ce rinichiul unei femei a început să se deplaseze

Caz medical în premieră după ce un băiat de 11 ani din SUA a căzut în cot într-o piscină

Caz medical bizar şi extrem de dăunător: în ochiul unui adolescent a fost găsit un vierme parazit viu

Un caz medical unic arată pericolele ardeilor iuţi: un bărbat a ajuns la spital după ce a consumat cel mai picant ardei iute din lume