Studii de trafic efectuate de specialiştii UTCN cu echipamente unice în România – Galerie Foto
Profesorul universitar Nicolae Filip, coordonatorul specializării Ingineria transporturilor şi a traficului din cadrul Departamentului de Autovehicule Rutiere şi Transporturi al UTCN, a declarat că printre studiile de trafic efectuate s-au numărat cele pentru banda dedicată de transport în comun din Cluj-Napoca, dar şi unele pentru localităţi precum Cugir, Bistriţa sau Alba Iulia, informează Mediafax.
„Avem în cadrul UTCN specializarea de Ingineria transporturilor şi a traficului la licenţă care, din toamnă, va funcţiona cu acreditare ARACIS, după ce, în ultimii patru ani, am avut o autorizare provizorie. Încercăm să-i implicăm şi pe studenţi în proiecte de cercetare prin Laboratorul de trafic şi securitate rutieră unde derulăm contracte în domeniul studiilor de trafic, cum ar fi banda dedicată pentru transport în comun din Cluj-Napoca. A fost o muncă de o jumătate de an de culegere de date, de simulări, de evaluare a impactului, a riscului. De asemenea, am lucrat la planuri de mobilitate urbană pentru Cugir, Bistriţa, studiu de trafic la Alba Iulia. Angrenarea studenţilor în astfel de proiecte cu mediul economic s-a concretizat în burse de cercetare care îi stimulează”, a spus Filip.
Potrivit acestuia, problema traficului rutier este una majoră în România, iar în ceea ce priveşte studiile de trafic specialiştii UTCN lucrează pe două componente – culegerea de date automată cu echipamente omologate european şi simularea în vederea obţinerii soluţiilor adecvate de trafic, cu softuri care răspund cerinţei europene privind dezvoltarea mobilităţii urbane.
„Avem echipamente noi achiziţionate din fonduri provenite din contracte de cercetare. În Cluj-Napoca sunt instalate cinci echipamente de culegere de date pentru a putea elabora contracte cu agenţi economici sau administraţia locală. Noi nu lucrăm la studii de trafic făcute din creion, numărând vehiculele pe marginea străzii. Am constatat că prezenţa unui operator pe marginea drumului, cu o foaie în mână, induce un anumit comportament şoferilor, or culegerea de date din trafic trebuie să fie una discretă”, a subliniat Nicolae Filip.
Acesta a precizat că activitatea de cercetare în laborator s-a concretizat şi prin dezvoltarea de echipamente proprii, care au fost omologate şi pentru care au fost obţinute certificate OSIM.
„Este vorba despre contoare de culegere de date din trafic, echipament unic în România. Un astfel de aparat face o contorizare automată a trecerii vehiculelor – autoturisme, camioane, biciclete, autobuze, troleibuze, tramvaie – printr-o intersecţie, iar un operator de trafic apasă pe un buton şi înregistrează fiecare categorie de vehicule şi de direcţia de deplasare. Soluţia noastră este completă, inclusiv software, care face automat prelucrarea de date, astfel că eliminăm din erorile de adunare, toată informaţia fiind descărcată într-un format compatibil cu Excel, iar la final avem şi tabloul de valori. Bineînţeles, pe lângă studiile de trafic oferim şi soluţii de fluidizare a traficului, facem şi simulări pe calculator, diagrame de semaforizare”, a menţionat universitarul clujean.
Pe lângă contorul unic în România, la UTCN se mai foloseşte un echipament radar, care nu înregistrează viteza cu care a trecut un vehicul, ci volumele şi categoriile de vehicule.
„Aceste echipamente pot face detecţia pe segmente de timp, astfel încât culegerea noastră de date este continuă. Mai avem un radar de avertizare, un echipament foarte util, cu care am putut oferi soluţii privind calmările de trafic şi o reducere a vitezei orare de trafic cu minim 5 km/ oră”, a mai spus Filip.
Dezvoltarea componentei de studii de licenţă şi master la UTCN pe domeniul transportului a fost avantajată şi de faptul că, în jurul Clujului, au fost înfiinţate foarte multe firme de transport care au nevoie de specialişti, pentru care găsirea unui loc de muncă nu este o problemă, informează Mediafax.
„Sunt multe cereri de asigurare cu specialişti din domeniul transporturilor. La bursă sunt listate 4.000 de firme de transport, care au nevoie de ingineri în transporturi marfă sau persoane, poziţii tehnice care cer studii superioare. Studenţii îşi găsesc uşor un loc de muncă. Avem şi o reacţie bună a firmelor de transport care vin cu solicitări directe legate de cunoştinţele absolvenţilor şi ne sprijină cu acces pe platformele burselor de transport române şi străine. Suntem singurii din ţară care avem colaborare cu Bursa Germană de Transport (TimoCom), cu Bursa Română de Transport, care ne oferă acces pe platforme. De asemenea, firmele de transport oferă studenţilor şi burse de internship care sunt plătite”, a mai precizat coordonatorul specializării Ingineria transporturilor şi a traficului.
Din primele trei promoţii de absolvenţi sunt mulţi care lucrează la firme de transport din ţară şi străinătate, iar acest lucru demonstrează corelarea ofertei educaţioanle cu cerinţele pieţei muncii. De altfel, specializarea a avut până acum 35 de studenţi pe an, însă din toamnă numărul acestora s-ar putea majora la 60.
George Popescu, tutore de an, a declarat, la rândul său, că o parte din studenţii care au absolvit linia de licenţă şi-au găsit de lucru la firme de transport din străinătate, unde au şi stagii de internship şi unde au şi lucrat pe perioada vacanţelor.
„Avem studenţi care, datorită cunoştinţelor acumulate în timpul facultăţii, au ajuns să fie detaşaţi şi să lucreze la firme de transport din Italia, Belgia sau Franţa. Interesant este că o bună parte dintre absolvenţi revin la UTCN pentru continuarea studiilor, pentru un masterat în acelaşi domeniu. Avem acces gratuit la două platforme software pentru transportatori, pe care studenţii lucrează încă din perioada studiilor de licenţă, iar aprofundarea o fac la masterat”, a explicat Popescu.
Conferenţiarul universitar Teodora Deac a subliniat că, în prezent, se întocmeşte documentaţia pentru o nouă linie de masterat, în premieră naţională, pe logistică şi siguranţa în transporturi, prin care se urmăreşte oferirea de continuitate studenţilor pe partea de siguranţă şi trafic şi pe cea de logistică, în condiţiile în care tot mai multe firme de transport vin şi cu componenta de logistică.
„Noul masterat va fi introdus, probabil, începând cu 2019-2020. Vrem ca abilităţile pe care studenţii le dobândesc să le prindă bine şi în practică, să putem oferi pe piaţa muncii specialişti calificaţi, care să nu mai aibă nevoie de o formare suplimentară odată intraţi în producţie”, a spus Deac.