Ce este mamoreducţia şi când este necesară intervenţia
Mamoreductia: definiţie şi cui se adresează
Mamoreductia constă în micşorarea volumului unor sâni prea mari şi prea lăsaţi, care determină, de regulă, atât un discomfort estetic, cât şi unul funcţional de multe ori (dureri de spate, cifoză). Există femei care au sâni mari, la care micşorarea este o opţiune, dar există şi femei cu sâni foarte mari, care sunt o povară pentru acestea din urmă şi pentru care reducţia devine o necesitate.
Transformarea unor sâni mari în nişte sâni cu dimensiuni normale, printr-o operaţie de mamoreductie, poate transforma viaţa unei femei chinuite într-o viaţă normală. Mărturiile femeilor care au făcut acest pas susţin această afirmaţie. Eliberarea de povara greutăţii sânilor are un efect favorabil şi asupra coloanei vertebrale şi a activităţilor de zi cu zi, fapt deloc de neglijat.
Desfăşurarea intervenţiei chirurgicale
Remodelarea constă în ajustarea atât a conţinutului, cât şi a învelişului tegumentar, cu repoziţionarea areolei la o distanţă optimă, care să centreze sânul micşorat. Există nişte repere relativ standardizate pe care majoritatea chirurgilor esteticieni le folosesc pentru efectuarea desenului preoperator. Există de asemenea diferite tehnici chirurgicale, alegerea acesteia depinzând de forma şanului şi de experienţă chirurgului. Important în chirurgia şanului este realizarea unei forme frumoase şi durabile în timp, cu mutarea areolei într-o poziţie corespunzătoare, cu cicatrici cât mai discrete şi fără pierderea sensibilităţii acesteia. Greutatea şanului se poate diminua pornind de la câteva sute de grame până chiar la un kilogram în cazul gigantomastiei.
Citeşte continuarea pe CSID: