Tinerii pasionaţi care studiază sau lucrează în ştiinţă se pot înscrie la FameLab
Competiţia se adresează tinerilor între 21 şi 40 de ani care studiază sau lucrează în inginerie, medicină, tehnologie, biologie, chimie, fizică sau matematică şi care au abilităţi de prezentare, precum şi un nivel bun de limba engleză. Aceştia se pot înscrie la preselecţiile organizate până pe 3 aprilie.
Organizat de British Council şi Cheltenham Science Festival, proiectul FameLab urmăreşte să îi susţină pe studenţii şi profesioniştii în ştiinţă care pot comunica munca lor către publicul larg. Concurenţii au la dispoziţie doar 3 minute pentru a fascina publicul cu o prezentare a unui subiect ştiinţific. Competiţia se află la a 10-a ediţie în România şi se desfăşoară în peste 30 de ţări.
Preselecţiile regionale FameLab au debutat în Bucureşti cu un eveniment de lansare în cadrul Brain Awareness Week, iar etapele de selecţie deschise tuturor domeniilor ştiinţifice au loc în perioada 23 martie – 3 aprilie la universităţi din Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Târgu Mureş şi Timişoara sau online până pe 1 aprilie.
“Cred că există un mare deficit în ceea ce priveşte felul în care oamenii de ştiinţă comunică. Lucrările acestora pot avea rezultate excelente, dar mesajul lor nu ajunge la oameni.” declară Mihai Stancu, doctorand în neuroştiinţă şi participant la prima etapă de selecţie FameLab din acest an. „Trebuie să putem să ne prezentăm rezultatele, să vorbim despre utilitatea lor. Oamenii de ştiinţă nu sunt copii mari într-un laborator cu jucării. Cercetătorii lucrează în folosul societăţii şi e datoria lor să poată prezenta rezultatele muncii lor.„
Participanţii se pot înscrie la FameLab online, cu o prezentare video, sau la una dintre preselecţiile regionale. Fiecare concurent trebuie să prezinte în cel mult 3 minute un subiect din ştiinţă la alegere, iar prezentarea trebuie să fie distractivă, originală, să aibă rigurozitate ştiinţifică şi să capteze atenţia publicului neavizat.
Preselecţiile regionale se desfăşoară conform următorului calendar:
• Online, până pe 1 aprilie, cu prezentare video
• Bucureşti, 29 martie, ora 11:00: Universitatea Polithenica din Bucureşti
• Bucureşti, 3 aprilie, ora 16:00: Universitatea din Bucureşti (Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei)
• Cluj-Napoca, 24 martie, ora 10:00: Universitatea Babeş-Bolyai, Facultatea de Studii Europene
• Craiova, 27 martie, ora 10:00: Universitatea din Craiova
• Iaşi, 26 martie, ora 11:00: Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi
• Timişoara, 30 martie, ora 10:00: Universitatea Politehnică Timişoara (Biblioteca UPT)
În urma preselecţiilor vor fi selectaţi concurenţii pentru finala naţională, care vor participa la un masterclass de comunicare susţinut de specialişti din Marea Britanie şi România.
Marele premiu pentru câştigătorul FameLab România este o saptămână în Marea Britanie, la Cheltenham Science Festival, unde va participa în finala FameLab International alături de câşigători din alte 29 de ţări.
Prezentarea cu cel mai puternic impact educaţional din finala FameLab România va fi premiată cu 500 de euro de către Asociaţia pentru Educaţie şi Ştiinţă Hermann Oberth.
Peste 10000 de studenţi, cercetători sau profesionişti în ştiinţă din universităţi, organizaţii şi centre de cercetare din întreaga lume au participat până în prezent la FameLab.
Mai multe informaţii despre înscrieri şi desfăsurarea concursului în Romania sunt disponibile pe website-ul British Council sau în evenimentul de pe Facebook.