Ciocolata care se albeşte nu este dăunătoare. Care sunt însă cauzele albirii
Ca urmare a plângerilor frecvente ale consumatorilor, oamenii de ştiinţă germani din Hamburg au descoperit de ce ciocolata îşi schimbă culoarea şi textura. În majoritatea cazurilor s-a constatat că albirea este cauzată de stocarea sa la o temperatură incorectă, scrie Rador.
Atunci când ciocolata este păstrată la o temperatură mai mare sau mai mică, se produce aşa-numita „colorare grasă”, particulele albe apărând pe suprafaţa ciocolatei. Oamenii de ştiinţă susţin că ciocolată albită nu este nocivă pentru sănătate, însă ne recomandă depozitarea sa la o temperatură cuprinsă între 16-18 grade şi consumul ei cât mai repede după desfacerea ambalajului.