Ea a fost femeia pe care Elena Ceauşescu a urât-o cel mai mult „Lasă, dragă, o să moară”
Un astfel de caz a fost cel al Violetei Andrei, una dintre cele mai frumoase actriţe din ţara noastră, pe care soţia dictatorului a scos-o de pe platourile de filmare în 1982.
“În 1965, am jucat în primul lungmetraj, apoi rolurile au venit unul după altul, până în 1972. Atunci a avut loc o întâlnire scurtă cu familia Ceauşescu, eram împreună cu soţul meu (n.r. – este vorba despre Ştefan Andrei, secretar al Comitetului Central pe probleme de politică externă la vremea respectivă). Imediat după ce m-a văzut, soţia dictatorului a început să mă urască. Şi m-a urât toată viaţa, pur şi simplu. Pentru mine, Elena Ceauşescu a fost un coşmar care m-a urmărit aproape 20 de ani”, a declarat, pentru Libertatea, Violeta Andrei, în urmă cu şapte ani (2011).
Din acel moment i s-a interzis să mai joace în filme. Abia în 1974 a fost distribuită din nou într-un lungmetraj de regizorul Iulian Mihu, care era deja un artist cunoscut peste hotare şi cu greu se putea atinge cineva de el.
Avea interzis pe platourile de filmare
Au urmat zeci de roluri până în 1982, când nu a mai chemat-o nimeni pe platouri, din ordinul soţiei dictatorului. Până la finalul vieţii, Elena i-a purtat pică actriţei. “În 1988, m-am îmbolnăvit destul de grav şi am fost supusă unei operaţii. Ceauşeasca îi tot repeta soţului meu: «Lasă, dragă, o să moară». Ei, bine, n-am murit, a murit ea, în decembrie 1989”, a mai dezvăluit Violeta Andrei.