Stephen Hawking: ”Aşteptările mele s-au redus la zero la vârsta de 21 de ani. De atunci, totul a fost bonus”. Citate memorabile ale savantului
This browser does not support the video element.
Suferind de scleroză laterală amiotrofică (denumită şi boala Lou Gehrig), o maladie paralizantă cu care a fost diagnosticat pe când avea 21 de ani, Stephen Hawking a fost, timp de peste 50 de ani, imobilizat într-un scaun cu rotile şi comunica prin intermediul unui computer şi al unui sintetizator vocal.
Stephen William Hawking a fost, însă, departe de a fi normal, fiind dotat cu o minte strălucitoare. A fost fascinat de natura Universului, de modul în care s-a format şi cum ar putea acesta să sfârşească.
„Scopul meu este simplu”, a scris acesta. „Este înţelegerea completă a Universului, de ce este aşa cum este şi de ce există”, explica fizicianul, care a lăsat lumii „perle de înţelepciune” despre o varietate de subiecte.
Despre găurile negre: „Einstein s-a înşelat când a spus «Dumnezeu nu joacă zaruri cu Universul». Teoriile despre găurile negre sugerează că, nu numai că Dumnezeu dă cu zarul, dar, câteodată, ne provoacă nişte confuzii aruncându-le acolo unde nu pot fi văzute” – „The Nature Of Space And Time”, 1996
Despre motivele pentru care există Universul: „Dacă găsim răspunsul la această întrebare, va fi triumful suprem al raţiunii umane – pentru că atunci vom cunoaşte mintea lui Dumnezeu” – „A Brief History Of Time”, 1988.
Despre Dumnezeu: „Nu este necesar să îl invoci pe Dumnezeu pentru a provoca entuziasmul şi a face ca Universul să funcţioneze” – „The Grand Design”, 2010
Despre succesul comercial: „Vreau ca volumele mele să fie vândute la chioşcurile din aeroporturi” – interviu pentru The New York Times, 2004
Despre celebritate: „Latura secundară a celebrităţii mele este faptul că nu pot merge nicăieri fără a fi recunoscut. Nu este suficient să port ochelari de soare şi perucă. Scaunul cu rotile mă dă de gol” – interviu pentru televiziunea israeliană, 2006
Despre o lume imperfectă: „Fără imperfecţiune tu, eu nu am exista” – „On Into The Universe With Stephen Hawking”, The Discovery Channel, 2010
Despre eutanasie: „Victima ar trebui să aibă dreptul de a-şi pune capăt vieţii, dacă doreşte. Dar cred că ar fi o mare greşeală. Oricât de rea pare viaţa, întotdeauna există ceva ce poţi face şi poţi reuşi. Atât timp cât există viaţă, există speranţă” – citat în People’s Daily Online, 2006
Despre posibilitatea unui contact între oameni şi extratereştri: „Cred că ar fi un dezastru. Extratereştrii ar fi, probabil, mult mai avansaţi decât noi. Istoria civilizaţiilor avansate care întâlnesc populaţii mai primitive pe această planetă nu este una foarte fericită şi vorbim despre aceeaşi specie. Cred că ar trebui să ne ţinem capul plecat” – „Naked Science: Alien Contact”, The National Geographic Channel, 2004
Despre diagnosticarea sa cu o maladie neuromotorie: „Aşteptările mele s-au redus la zero la vârsta de 21 de ani. De atunci, totul a fost bonus” – interviu pentru The New York Times, 2004
Despre moarte: „Am trăit cu perspectiva unei morţi premature în ultimii 49 de ani. Nu mi-e frică de moarte, dar nu mă grăbesc să mor. Am atât de multe lucruri pe care vreau să le fac înainte” – interviu pentru The Guardian, 2011