Metodele prin care poţi să îţi revii după o despărţire
Da, ştii, viaţa merge mai departe şi trebuie să îţi vezi de ale tale, doar că nu prea mai ştii cum să o faci în formula actuală. Iată câteva lucruri care te vor ajuta să depăşeşti cu bine această perioadă, chiar dacă în acest moment ţi se pare că suferinţa este atât de mare încât nu te poţi sub nicio formă mobiliza, pentru a-ţi vedea de viaţa ta.
Citeşte şi
Citeşte şi
Acceptă ajutor
Fie că este din partea celor dragi, a colegilor, prietenilor sau cunoştinţelor, în perioada aceasta ai nevoie să socializezi şi să fii ajutat să revii pe linia de plutire. Deşi eşti tentat să te izolezi şi să te afunzi în suferinţă, una dintre modalităţile eficiente de a ieşi din starea pe care o ai este să interacţionezi cu cât mai mulţi oameni. Ieşi la o cafea cu prietena ta pe care nu ai mai reuşit să o vezi de o grămadă de vreme, las-o pe mama ta să vină câteva zile să îţi gătească şi să facă ordine în casă, înscrie-te la cursul acela de pictură la care visezi de câţiva ani buni, încearcă terapia prin shopping, oricât de frivol ar suna. Şi în prima fază, în care simţi că durerea te năpădeşte într-un mod insuportabil, vorbeşte cu cineva apropiat despre ce simţi. Oricare dintre aceste metode de sprijin ar putea funcţiona, aşa că apelează cu încredere la ele.
Nu uita cine eşti
Chiar dacă relaţia ta nu a mers, tu eşti aceeaşi persoană inteligentă, empatică, specială care erai şi în timp ce te aflai în acea relaţie şi înainte de ea, nu uita nicio secundă asta. Există studii care spun că persoanele care se iubesc pe ele însele au un nivel mai ridicat de autocompasiune şi reuşesc să treacă mai uşor peste o despărţire. Adu-ţi aminte de lucrurile care îţi plăceau pe vremuri şi de ce. Reia obiceiurile plăcute la care ai renunţat după ce ai intrat în relaţie. Concentrează-te pe starea ta de bine şi fă lucruri care să te facă să uiţi de tristeţe. Şi chiar dacă, aparent, nu te ajută foarte mult, gândeşte-te că ceea ce simţi tu este absolut normal şi că va trece, aşa că este doar o altă experienţă necesară în viaţa ta.
CIteşte continuarea pe CSID.