Cum se poate creşte un copil optimist
Nu te mai plânge
Ştim cât de dificilă poate fi creşterea unui copil, cu atât mai mult atunci când ai mai mulţi micuţi sau eşti mamă singură Vrei să menţii o viaţă socială activă, să fii un părinte bun şi totodată să poţi avea timp şi pentru tine. Toate acestea sunt de-a dreptul dificil de realizat, însă o atitudine lipsită de pozitivitism nu face decât să îngreuneze situaţia. Chiar dacă treci prin momente dificile, nu te plânge! Copiii au o capacitate de absorbţie extrem de ridicată – ei evoluează în funcţie de educaţia primită, dar şi de mediul înconjurător. Poate că de foarte multe ori nu realizezi că te plângi sau ai o atitudine uşor negativă, însă copiii tăi cu siguranţă vor sesiza şi vor integra trăirile tale, de-a lungul timpului, manifestându-le ulterior.
Oferă-i şansa de a se afirma
Niciun om nu îşi cunoaşte adevăratul potenţial până în momentul în care găseşte ocazia de a-l exercita. Atunci când vine vorba despre copii, situaţia este chiar mai delicată – ei au nevoie de îndrumare, au nevoie de reguli şi de condiţii pentru a demonstra că pot realiza anumite sarcini. Este vital să le impunem copiilor noştri seturi de reguli şi să îi recompensăm totodată pentru sarcinile exercitate. Cu ajutorul acestui mecanism, ei vor reuşi să dezvolte o atitudine optimistă, în viitor, spune Tamar Chansky, psiholog specializat în lucrul cu copiii în cartea sa „Eliberează-ţi copiii de gândirea negativă”.