Clasamentul ţărilor din Europa în care locuitorii ”uită” să se spele pe mâini după ce folosesc baia. Pe ce loc se situează România

25 02. 2018, 08:35

Un studiu realizat de către Gallup arată ce ţări din Europa sunt fruntaşe la curăţarea mâinilor şi cele care au probleme grave cu acest obicei. Conform BigThink, fruntaşi la acest capitol sunt bosniacii (96%) şi turcii (94%). Scorul mare este asociat procedurii islamice wudu, un ritual de purificare anterior rugăciunilor. 

România se situează în partea superioară a clasamentului cu un scor de 84%. Un procent mai mic decât cel al României a fost înregistrat în ţări precum Norvegia (79%) şi Finlanda (76%), Spania (61%) sau Rusia (63%). Ţara în care locuitorii îşi spală cel mai rar mâinile este Olanda (50%), jumătate dintre olandezi nu se spală pe mâini după ce utilizează baia.

Conform unui studiu anterior emis de German Intitute for Quality and Efficiency in Health Care, banalul spalat pe maini are o acţiune profilactică mai eficientă decat administrarea vitaminei C sau a altor antioxidanţi naturali sau artificiali. Această măsură de igienă şi protecţie a oricărei persoane pare a fi cea mai bună strategie de luptă în faţa infecţiilor respiratorii.

Conform specialiştilor britanici, oamenii trebuie să se spele pe mâini minimum 20 de secunde, pentru a se asigura că au fost îndepărtate toate virusurile şi bacteriile periculoase care pot provoca gripă, infecţii sau probleme ale stomacului.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: 

Cât timp este necesar pentru o spălare corectă a mâinilor ?
 
Ce sunt fomitele şi ce probleme putem avea din cauza lor? Iată cât de mare este pericolul care ne pândeşte
 
Ce nu ştiaţi despre săpunurile antibacteriene. Cum trebuie folosite corect, ca să fie eficiente
 
Cum influenţează spălatul pe mâini felul în care gândim?