Cea mai înaltă clădire din lemn din lume va fi proiectată în Japonia

18 02. 2018, 13:30

Obiectivul final, a spus compania, este crearea unui oraş ecologic de clădiri înalte făcute din lemn, care va ajuta totodată la „transformarea urbei într-o pădure”, informează Rador.

Conceptul clădirii a fost realizat de Laboratorul de cercetare Tsukuba al companiei Sumitomo, care a proiectat un bloc turn cu 70 de etaje deasupra solului, construit dintr-o combinaţie de lemn şi oţel, lemnul fiind materialul predominant în proporţie de 90%. Pentru ridicarea structurii va fi nevoie de 6,5 milioane de metri cubi de lemn şi costul proiectului a fost estimat la 600 de miliarde de yeni. Planurile de construcţie prevăd o structură tubulară care va putea rezista la rafalele de vânt şi la cutremurele puternice care sunt fenomene destul de frecvente în Japonia.

În final, turnul va găzdui magazine, birouri, un hotel şi unităţi rezidenţiale, iar planurile prevăd balcoane largi, pline de plante, o grădină pe acoperiş şi spaţii deschise. Când va fi gata, proiectul W350 va fi în acelaşi timp cea mai înaltă clădire din Japonia şi cea mai înaltă structură de lemn din lume. Actualmente, recordul de înălţime pentru edificiile din lemn la nivel mondial este deţinut de Brock Commons Tallwood House, de 60 m, un corp de clădire destinat studenţilor din campusul Universităţii British Columbia din Vancouver, dat în folosinţă în toamna anului trecut.