Discursul solitar, cunoscut şi ca dezbaterea cu propria persoană, poate părea bizar la început, scrie Curiosity.
E ca şi cum există un mini-tu pe umăr care pune întrebări şi ridică probleme cu privire la tema dată, iar cel normal încearcă să răspundă la ele.
În studiul recent al cercetătorilor americani, studenţilor li s-au dat două activităţi despre aceeaşi campanie electorală ipotetică pentru poziţia de primar, unde doi candidaţi concurau pe acelaşi loc. Un grup a fost instruit să scrie un dialog fictiv pe care un susţinător pentru fiecare candidat l-ar avea între ei, iar alt grup a fost rugat să scrie un eseu despre meritele fiecărui candidat. Apoi, ambele grupuri au fost instruite să realizeze un spot publicitar în care să-şi prezinte candidatul pe care îl susţineau.
Participanţii care au scris dialogul fictiv au arătat o mai bună înţelegere decât celălalt grup. Conform lucrării, „scriptul TV al grupului cu dialog a inclus mai multe referinţe la problemele oraşului, la acţiunile propuse de candidat şi la legăturile dintre ele, dar şi mai multă critică la adresa acţiunilor propuse şi la judecăţi integrative care s-au extins pe mai multe probleme sau acţiuni propuse”. Grupul acesta a mai demonstrat şi mai puţină gândire „absolutistă”, astfel încât opiniile lor erau mai flexibile.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
Cele mai bune metode de învăţare
Limbajul este învăţat în circuite ale creierului care există de dinaintea oamenilor
Poate fi posibil să înveţi în timpul somnului, dar nu aşa cum îţi imaginezi
Cea mai eficientă metodă prin care studenţii pot învăţa. Unde greşesc mulţi dintre ei