Boala care omoară cei mai mulţi bărbaţi români în fiecare an. 11.000 de cazuri noi apar anual
De altfel, în ţara noastră sunt diagnosticate, în fiecare an, 11.000 de cazuri noi de cancer pulmonar. Pentru a afla cum debutează această afecţiune, care sunt factori de risc şi metodele de tratare, am ajuns la medicul oncolog Cătălin Costovici.
CSID: Ce este cancerul pulmonar?
Dr. Cătălin Costovici: Cancerul pulmonar este printre cele mai redutabile cancere, fiind principalul factor de mortalitate. În principal, această afecţiune este rezultatul unei proliferări anarhice a celulelor de la nivelul epiteliului mucoasei bronşice. Din pacate, majoritatea cancerelor pulmonare sunt depistate în stadii avansate sau metastatice, iar supravieţuirea depinde în mod esenţial, printre altele, de stadiul bolii pacientului la momentul diagnosticului.
CSID: Care ar fi simptomele prin care îşi anunţă prezenţa?
Dr. Cătălin Costovici: Nu se poate vorbi de existenţa unor simptome „premonitorii”. Totuşi, o tuse nou apărută, seacă sau productivă, cu atât mai mult dacă este însoţită de hemoptizii (expectoraţie cu sânge), dacă este persistentă (peste 2 săptămâni) şi dacă nu cedează la terapia simptomatică nespecifică sau o tuse preexistentă, mai ales la fumători, care îşi schimbă caracterul şi durata, reprezintă semnale de alarmă.
De asemenea, o scădere în greutate inexplicabilă, disfonia( modificarea vocii), astenia fizică sau tulburările respiratorii de genul dispneii de efort sau repaus pot reprezenta tot atâtea simptome alarmante.
CSID: Care sunt factorii de risc?
Dr. Cătălin Costovici: Principalii factori de risc sunt factorii comportamentali sau de mediu, cum ar fi fumatul. Peste 90 % dintre pacienţii diagnosticaţi cu cancer pulmonar au fost sau sunt fumători curenţi. Expunerea la noxe sau expunerile profesionale (azbest) reprezintă alţi factori de risc cu potenţial oncogen. Iradierea accidentală repetitivă sau profesională este un alt factor de risc.
De asemenea, afecţiunile pulmonare cronice preexistente, de genul sarcoidozei, sunt incriminate în apariţia cancerului pulmonar.
CSID: Există persoane care au un risc mai crescut de a dezvolta această afecţiune?
Dr. Cătălin Costovici: Riscul dezvoltării unui cancer pulmonar este mai mare la persoanele care cumulează mai mulţi factori de risc. În general, bărbaţii de vârstă medie, fumători, cu toate că în ultimii ani se observă o creştere semnificativă a incidenţei cancerului pulmonar la femei, probabil din cauza extinderii obiceiului de a fuma şi la această categorie.