Metoda cu care putem fi înşelaţi: de ce avem încredere într-un străin care arată ca o persoană pe care o cunoaştem

07 02. 2018, 19:00

Cercetătorii de la Universitatea New York au condus o serie de experimente în care participanţii au jucat un joc pe bani. Acesta a inclus „jucători” de încredere care îşi împărţeau banii cu grupul şi jucători care luau banii pentru ei, scrie Daily Mail.

Când se arătau imagini cu noi jucători care semănau cu cei neserioşi de dinainte, oamenii alegeau de obicei să nu îşi rişte banii. Concluzia arată că felul în care abordau străinii era influenţat de cât de mult semănau cu persoanele deja cunoscute.

„S-au luat decizii cu privire la reputaţia unui străin fără informaţii directe sau explicite despre ei, bazate pe similaritatea cu alţii deja cunoscuţi”, a precizat Elizabeth Phelps, autoarea studiului. „Creierul nostru elaborează un mecanism de învăţare în care informaţia morală a experienţelor trecute ghidează viitoarele alegeri”.

Studiul care a fost publicat în Proceedings of the National Academy of Sciences, a mai inclus şi scanarea activităţii creierului atunci când luau decizia de a-şi risca banii. Cei care se uitau la străinii a căror figură o asociau cu altă persoană îşi foloseazu amygdala, regiunea care are un rol cheie în învăţarea emoţională.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Poţi să ai încredere în persoana cu care vorbeşti la telefon? Unele indicii în vocea interlocutorului pot scoate la iveală intenţiile mai puţin prietenoase

O trăsătură facială dezvăluie care sunt bărbaţii în care nu poţi avea încredere

Câinele va avea mai puţină încredere în tine când eşti supărat – FOTO+VIDEO

De ce părinţii nu pot depista când copilul lor spune minciuni? Doar 50 % din timp copilul spune adevărul