VIDEO. Este masturbarea bună pentru tine? Ştiinţa oferă răspunsul

29 01. 2018, 01:03

În ciuda zvonurilor şi cunoaşterii populare că masturbarea poate duce la infertilitate sau chiar orbire, cercetările au scos la iveală un cu totul alt set de efecte, relatează Science Alert.

La cel mai de bază nivel, se poate spune că eliberează dopamina – un neurotransmiţător care activează „centrul plăcerii” din creier şi endorfine care scad nivelul durerii. Pentru femei, masturbarea poate duce la reducerea durerii menstruale.

În plus, se eliberează hormonul prolactină, care te ajută să dormi mai bine.

În cazul bărbaţilor, ejacularea frecventă duce la un risc mai mic de apariţie a cancerului la prostată. Savanţii nu cunosc cu exactitate motivul, se speculează doar că ejacularea curăţă cancerigenii.

Acestea nu sunt singurele argumente pro-masturbare. Poate părea o pierdere de spermă şi energie, dar studiile au arătat că aceasta poate fi o strategie de a îmbunătăţi calitatea spermei prin înlăturarea mai regulată a celei vechi.

Aşa cum explică cei de la AsapSCIENCE în video-ul de mai sus, masturbarea trebuie făcută cu măsură pentru a nu deveni nereceptiv la alte tipuri de stimulare sexuală.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Masturbarea – benefică sau dăunătoare? Iată părerea unui sexolog

Efectul pozitiv pe care îl vor resimţi bărbaţii care se masturbează de minim 21 de ori pe lună, demonstrat ştiinţific

Ce este voyeurismul?

Sexsomnia, un sindrom tot mai comun in randul oamenilor