Autorităţile din Braşov construiesc un adăpost de 3 milioane lei pentru pinguini şi foci gri pentru grădina zoologică
Adăpostul face parte din planurile administratorilor Parcului ZOO de modernizare şi diversificare a speciilor, în acest an, scrie Mediafax.
În vederea realizării acestui ţarc a fost conturat şi un studiu de fezabilitate, iar costul total pentru a efectua amenajările este de 3,38 milioane de lei.
”Avem în plan să aducem foci gri, pinguini Humboldt şi posibil pinguini africani. Pentru amenajarea ţarcului pentru pinguini, în 29 ianuarie va veni la Braşov un expert care ne va oferi consultanţă de specialitate, pentru că sunt multe aspecte ce trebuie luate în calcul, inclusiv un sistem de filtrare a apei”, a declarat, pentru corespondentul MEDIAFAX, directorul Zoo Braşov, Alin Pânzaru.
Noul adăpost va avea practic două spaţii, astfel încât focile şi pinguinii să stea separat.
Pe cei 90.000 de metri pătraţi de teren ai parcului sunt amenajate adăposturi, ţarcuri, puncte de observare pentru cele 72 de specii de animale pe care grădina le adăposteşte.
În total, Zoo Braşov deţine 350 de exemplare, iar anul acesta numărul speciilor ar urma să se îmbogăţescă cu zebre, marmosete, lemuri, un panda roşu, dar şi specii de păsări exotice.
Pentru unele dintre noile specii care ar urma să ajungă la poalele Tâmpei sunt în curs de derulare lucrările de amenajare a noilor adăposturi.