Conform unui nou studiu, obezitatea este o boală contagioasă
Noua cercetare s-a bazat pe ideea că fiind în societate, oamenii tind să copieze comportamentul celor din jur. Altfel spus, oamenii tind să „contracteze” comportamentul unui stil de viaţă nesănătos care duce la rândul său la un indice de masă corporală (IMC) ridicat, scrie Science Alert.
Studiul face parte dintr-un context mai larg, unde cercetătorii din întreaga lume acordă din ce în ce mai multă atenţie modurilor în care interacţiunile sociale afectează sănătatea. Fumatul este probabil cel mai elocvent exemplu, unde anturajul poate determina începutul consumului de ţigări pentru un anumit individ.
În cazul obezităţii, dovezile au fost dificil de găsit, întrucât comportamentul poate fi influenţat de diverşi factori, iar specialiştii au avut sarcina de a-i reduce şi a-i izola. De aceea, studiul a fost realizat cu ajutorul grupurilor sociale restrânse şi relativ izolate, anume familiile care trăiesc împreună în bazele militare.
Folosind date de la Military Teenagers’ Environments, Exercise, and Nutrition Study (M-TEENS), cercetătorii au analizat detaliile a 1.111 de adolescenţi şi a peste 1.300 de părinţi care au ales să stea alături de o rudă într-una dintre cele 12 baze militare din Statele Unite.
Măsurătorile IMC-ului au determinat că aproximativ un sfert dintre părinţi şi adolescenţi sunt supraponderali sau chiar obezi. Mai important, s-a găsit că familiile de militari care au ales să stea alături de ruda lor sunt mai predispuşi la un IMC mai ridicat decât cei care nu.
Au fost alţi indicatori conform cărora expunerea la cultura locală se afla în spatele diferenţelor. Locuirea într-o zonă cu acces mai bun la hrană de tip fast-food sau una în care mişcarea era descurajată putea să determine apariţia mai multor cazuri de creştere în greutate.
Totuşi, cercetătorii sunt destul de siguri pe rezultatele obţinute. „Deşi studiul nu poate exclude în mod definitiv rolul mediului cu măsurătorile disponibile, aceste descoperiri sugerează că alte mecanisme pot funcţiona în acest caz”, au scris autorii în studiul publicat în JAMA Pediatrics.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
Care este legătura dintre consumul de apă şi obezitate
Aciditatea din corp poate fi cauza obezităţii şi a lipsei de vlagă