Personalităţile franceze se opun amplasării în Paris a unor lalele create de Jeff Koons

23 01. 2018, 14:30
„Nu «cadoului» lui Jeff Koons”, este titlul unui articol apărut luni în publicaţia Libération, semnat de mai multe personalităţi culturale ale Franţei, informează Mediafax.
 
„Proiectul este şocant, din motive diverse”, spun semnatarii, potrivit cărora Koons, în vârstă de 63 de ani, a devenit „simbolul unei arte industriale, spectaculare şi speculative”, iar „atelierul său şi cei care îi intermediază lucrările sunt multinaţionale ale luxului extrem”.
 
În 2013, o sculptură de Jeff Koons, înaltă de 3,6 metri, reprezentând un câine, realizată din oţel, a fost vândută cu preţul record de 58,4 milioane de dolari la o licitaţie organizată de casa Christie’s, devenind astfel cea mai scumpă operă creată de un artist în viaţă.
 
Pe 21 noiembrie 2016, Koons şi-a anunţat intenţia de a oferi oraşului Paris „Bouquet of Tulips”, o operă originală şi monumentală care se doreşte a fi „simbolul amintirii”, după atentatele teroriste care au avut loc în noiembrie 2015 în capitala franceză.
 
Lucrarea are o înălţime de aproape zece metri, este din bronz, oţel şi aluminiu şi reprezintă o mână ţinând nişte lalele multicolore.
 
Potrivit semnatarilor articolului, lucrarea, evaluată la 3 milioane de euro şi finanţată din surse private, este în curs de realizare la o uzină din Germania.
 
Lalelele ar trebui să fie amplasate în faţa Musée d’Art Moderne şi a Palais de Tokyo, a anunţat primăria în 2016.
 
La momentul respectiv, primarul Parisului, Anne Hidalgo, a fost de părere că lucrarea arată legătura irevocabilă dintre Paris şi SUA.
 
Din contră, semnatarii articolului spun că „alegerea operei şi mai ales amplasarea, fără legătură cu tragicele evenimente invocate şi localizarea acestora, par suprinzătoare, dacă nu oportuniste, cinice”. „Prin impactul vizual, dimensiunea uriaşă şi amplasarea ei, această sculptură bulversează armonia actuală între coloanele muzeului şi Palais de Tokyo şi perspectiva asupra Turnului Eiffel”, mai spun autorii articolului, printre care se mai numără artiştii Christian Boltanski şi Jean-Luc Moulène, designerul Matali Crasset, producătorul de film şi colecţionarul Marin Karmitz şi deputatul Emilie Cariou, vicepreşedinte al comisiei de finanţe.
 
Jeff Koons, născut pe 21 ianuarie 1955, este un artist conceptual american, cunoscut pentru reproducerile la scară largă a unor obiecte banale, cum ar fi animale confecţionate din baloane. Caracteristicile principale ale operelor sale constau în utilizarea unei cromatici pure, intense, dar şi a unor materiale de cele mai multe ori de factură neconvenţională. Unii critici observă în arta acestuia elemente specifice de kitsch şi o atitudine comercială de factură cinică.