Poveştile oamenilor ce au supravieţuit în mod miraculos în sălbăticie
List Verse prezintă cinci cazuri ciudate de dispariţie în pădure a unor persoane, care au fost găsite în cele din urmă.
5. Keith Parkins
În 1952, Keith Parkins în vârstă de doar doi ani a dispărut de lângă ferma bunicului său din Oregon. Familia sa l-a căutat timp de mai multe ore, însă nu l-au putut găsi. A doua zi, Keith a fost găsit de familia sa. Trăia, dar era inconştient. Era întins cu faţa în zăpadă, iar părinţii băiatului au fost şocaţi că a supravieţuit întreaga noapte. Keith se afla la 13 kilometri depărtare de ferma familiei. Hainele sale erau rupte şi îşi dăduse jos geaca.
În documentarul ”Missing 411”, Les Stroud, cunoscut şi ca ”Supravieţuitorul”, a refăcut drumul lui Keith din 1952. Băiatul a mers 19 ore neîntrerupt pentru a ajunge în locul în care a fost găsit. Specialiştii susţin că ar fi fost relativ imposibil să ajungă acolo pe cont propriu, aşadar mulţi au invocat ipoteza unei răpiri. În timpul documentarului, Keith este intervievat, dar băiatul nu îşi amintea detaliile din acea noapte.
4. Robert Bogucki
Un american de 23 de ani din Alaska, Robert Bogucki, a călătorit în Australia la începutul lunii iulie din 1999. El a ales să meargă în Marele Deşert Nisipos din vestul Australiei. Nimeni nu a ştiut că lipseşte până la sfârşitul lunii iulie, când a fost descoperită bicicleta sa abandonată. Autorităţile au început căutările, dar acestea au fost sistate pe 9 august. Un grup de prieteni americani ai lui Bogucki au decis să nu se dea bătuţi. Veteranul de război Garrison St. Clair a condus grupul de căutări, iar eforturile acestora au atras atenţia presei locale. Bogucki a fost descoperit de către elicopterul unei publicaţii. Se afla pe malul unui rău şi a supravieţuit doar hrânindu-se cu plante . Cel mai şocant aspect este că bărbatul a făcut totul intenţionat ca parte a unei provocări spirituale. Însă, având în vedere că după 40 de zile corpul său începuse să se deshidrateze, dacă nu l-ar fi găsit elicopterul în cele din urmă ar fi murit.
3. Edward Rosenthal
Parcul Naţional Joshua-Tree, din sudul Californiei, este o destinaţie populară pentru drumeţii. La 64 de ani, Edward Rosenthal dorea să facă o mică drumeţie, însă s-a pierdut în drum spre maşina sa. A rămas izolat pentru şase zile şi a mers 39 de kilometri încercând să-şi găsească maşina. În cele din urmă a fost extenuat şi s-a adăpostit într-un loc cu umbră. Avea o pălărie pe cap şi un pix în buzunar cu care şi-a scris pe palmă mesaje pentru familia sa şi instrucţiuni pentru înmormântare. El a afirmat că la înmormântarea sa oamenii nu trebuiau să fie trişti, ci să bea şi să se distreze. Însă în cele din urmă un elicopter a zburat pe deasupra lui şi a fost salvat.
2. Andrew Gaskell
În octombrie 2016, inginerul australian de 25 de ani îşi petrecea vacanţa în Malaezia. Făcea drumeţii în Parcul Naţional Gunnung Mulu, unde a decis să omită drumurile turistice şi să se aventureze pe cele mai ”autentice”. În cele din urmă s-a pierdut în munţi pentru două săptămâni. Era malnutrit şi deshidratat, iar picioarele lui erau acoperite de lipitori. După căutări îndelungate a fost găsit de un elicopter.
1. Jaime Neale
În 2009, londonezul Jaime Neale în cârstă de 19 ani a decis să-şi ia un an liber înainte de facultate. Acesta a zburat în Australia pentru a face drumeţii. Locul făcea parte dintr-o vacanţă epică în care dorea să viziteze Vietnamul, Laosul şi Nepalul. Băiatul făcea drumeţii prin Munţii Albaştri din Noul Wales de Sud şi se aştepta să petreacă doar câteva ore în pădure. Însă excursia sa a fost un coşmar de 12 zile. Era pierdut, iar piloţii din elicopterele care treceau pe deasuprea sa nu îl vedeau. În cele din urmă a fost găsit de doi drumeţi, care l-au ajutat să ajungă la un spital.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: