Cântăreaţa Dolly Parton stabileşte două recorduri Guinness

21 01. 2018, 11:30
Starul în vârstă de 71 de ani a primit cele două titluri din partea Guinness World Records, recordurile pe care le-a stabilit fiind menţionate în ediţia de anul acesta a cărţii, informează Mediafax.
 
Dolly Parton este cântăreaţa cu cele mai multe hituri în topul Billboard Hot Country Songs – 107 – şi cu câte o piesă în top 20 Billboard Hot Country Songs timp de şase decenii, printre acestea fiind şi primul cântec compus de ea, „Something Fishy”, din 1967.
 
Autoarea hitului „Jolene” a depăşit astfel recordurile stabilite de Reba McEntire şi Elvis Presley.
 
În 2016, un remix al piesei din 1974 „Jolene”, interpretat alături de grupul Pentatonix, a ajuns pe poziţia a 18-a a topului.
 
Dolly Parton este cea mai premiată cântăreaţă de muzică country din toate timpurile, fiind, printre altele, nominalizată de 47 de ori la Grammy şi câştigând nouă astfel de trofee. De asemenea, artista, nominalizată de două ori la premiile Oscar, a fost inclusă în Country Music Hall of Fame.