Universitatea din Bucureşti a încheiat un parteneriat Platforma Măgurele

19 01. 2018, 10:00
Acordul a fost încheiat între Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Fizică, Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică şi Inginerie Nucleară ,,Horia Hulubei”, Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Laserilor, Plasmei şi Radiaţiei, Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Materialelor, Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Optoelectronică.
 
„Profesorii şi doctoranzii Şcolii Doctorale de Fizică din cadrul Universităţii din Bucureşti vor avea acces la infrastructura de cercetare de la Măgurele, creând astfel premizele unui ecosistem de cercetare performant. Mai mult, reprezentanţii institutelor de cercetare-dezvoltare vor putea participa la procesele decizionale din cadrul Şcolii Doctorale de Fizică”, transmite, printr-un comunicat de presă Universitatea Bucureşti.
 
„Este important din punct de vedere al deciziilor politice să afirmăm şi să reafirmăm faptul că educaţia şi cercetarea trebuie să fie convergente şi, chiar dacă structurile guvernamentale şi administrative sunt separate, cred că este foarte important să vedem că filozofia este una şi aceeaşi. Nu poţi să ai educaţie, cel puţin la nivel de masterat şi de doctorat, dacă nu ai şi programe de cercetare. Este un moment istoric atât pentru Universitatea din Bucureşti, cât şi pentru comunitatea fizicienilor pentru că prin această colaborare deschidem calea către ştiinţa de nivel superior”, a declarat Mircea Dumitru, rectorul Universităţii din Bucureşti.
 
Institutele naţionale de cercetare-dezvoltare, partenere ale Universităţii din Bucureşti, sunt specializate în fizică şi inginerie nucleară, fizica laserilor, plasmei şi radiaţiei, fizica materialelor, fizica pământului şi optoelectronică.
 
„Trebuie să arătăm şi sunt sigur că o să reuşim să demonstrăm că Universitatea din Bucureşti va avea una din cele mai puternice şcoli doctorale din spaţiul românesc şi din Uniunea Europeană şi că poate rivaliza cu orice universitate din Statele Unite în privinţa laboratoarelor”, susţine academicianul Nicolae Victor Zamfir, directorul general al Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică şi Inginerie Nucleară ,,Horia Hulubei”.