Zilele plasticului sunt numărate. De ce când va interzice România pungile

19 01. 2018, 09:06

Se estimează că, până în 2021, oamenii vor utiliza anual jumătate de trilion de sticle de plastic, iar în prezent peste opt milioane de tone de deşeuri de plastic intră în oceane în fiecare an, scrie Futurism.

Este de la sine înţeles că poluarea cu plastic este o problemă de mediu extrem de gravă, iar guvernele şi companiile din întreaga lume încearcă să vină cu măsuri pentru rezolvarea flagelului.

În acest sens, UE a lansat un demers prin care vrea să se asigure că toate materialele de împachetat din spaţiul ei vor fi reciclabile sau reutilizabile.

Potrivit unei decizii luate în 16 ianuarie de Comisia Europeană, până în 2030 toate ambalajele din plastic de pe piaţa Uniunii Europene vor deveni reciclabile, iar consumul de aerticole din plastic de unică folosinţă va fi redus, în timp ce se va limita utilizarea intenţionată a microplasticului. 
 
România a iniţiat demersuri pentru a limita folosirea ambalajelor din plastic. Potrivit unui proiect de lege adoptat în octombrie 2017 de Guvern, de la 1 iulie 2018 vor fi interzise pungile de transport din plastic subţire (sub 50 de microni) şi foarte subţire (sub 15 microni) cu mâner. Cele fără mâner nu sunt interzise.

Decizia Uniunii Europene vine şi ca urmare a mişcării Chinei de a interzice importul cu materiale reciclabile. Confruntându-se cu posibilitatea ca  plasticul să se adune şi mai mult, oficialii Uniunii Europene caută soluţii pentru a reduce poluarea cu plastic. Ca parte a acestei mişcări, aceştia au lansat o strategie care implică o investiţie de 350 de milioane de euro în cercetare cu scopul de a crea un material ecologic care să înlocuiască plasticul tradiţional.

Mai mult decât atât, în decembrie, aproape toată ţările din lume au semnat o rezoluţie a ONU care îşi propune să elimine plasticul din oceane.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Nu îţi mai arunca sticlele de plastic. Iată cum poţi construi structuri gigantice cu ajutorul lor

Acesta ar putea fi sfârşitul utilizării sticlelor din plastic. Sferele de apă comestibile, asemănătoare unui implant mamar

Motivul alarmant pentru care nu ar trebui să refoloseşti sticlele din plastic

Ce trebuie să ştii despre sticlele de plastic pe care le cumperi din magazin