Trenurile din Japonia au început să ”latre” pentru a evita accidentele

19 01. 2018, 09:13

Conform BBC, combinaţia de sunete a fost realizată pentru a speria cerbii şi căprioarele aflate pe calea ferată, astfel fiind redus numărul de decese. 

Membrii Railway Technical Research Institute (RTRI) susţin că emiterea sunetului de cerb timp de trei secunde va atrage atenţia animalului, iar 20 de secunde de lătrat îl vor speria. Cercetătorii din cadrul RTRI susţin că testele desfăşurate pe timpul nopţii au dus la înjumătăţirea numărului de cerbi morţi de pe calea ferată. 

Sursa: Wikimedia/Kansai Explorer

Cerbii sunt atraşi de căile ferate deoarece au nevoie de fier în dieta lor. Aceştia ling pilitura de fier generată de interacţiunea roţilor de tren cu şinele. Nevoia alimentară a animalelor a dus la moartea unui număr mare de cerbi. Anterior, au fost pulverizate fecale de leu pe linii, însă acestea au dispărut după prima ploaie. 

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

De ce nu poate fi redusă viteza metrourilor la intrarea în staţie, explicaţia Metrorex
 
China devine din nou ţara cu cele mai rapide trenuri. Mijlocul de transport care va atinge viteza de până la 400 de kilometri pe oră
 
Cum arată metroul din Coreea de Nord. GALERIE FOTO
 
Care sunt cele mai populare trenuri din lume? Oamenii aşteaptă şi luni de zile pentru a călători cu ele