Un studiu răspunde la una dintre cele mai mari întrebări ale ştiinţei actuale şi poate rescrie ce ştim despre stelele neutronice şi găurile negre

27 01. 2018, 09:21

Aceştia au setat o nouă limită, precizând că o stea neutronică nu poate depăşi 2,16 mase solare, scrie phys.org.

Deşi în termeni astronomici numărul poate să nu însemne mult, trebuie avut în vedere că raza medie a unei astfel de stele e de doar 12 kilometri, având o densitate extrem de ridicată: este ca şi cum ai concentra Munţii Himalaya într-o halbă de bere.

Noul studiu şi rezultat se bazează pe premiza că există într-adevăr un plafon al densităţii şi masei unei stele neutronice, care dacă este depăşit, chiar şi cu un singur neutron, corpul ceresc se va colapsa, devenind gaură neagră.

Studiul este unul teoretic, bazat pe „relaţiile universale”, o metodă dezvoltată de cercetătorii din Frankfurt în urmă cu câţiva ani şi care implică ideea că toate stelele seamănă între ele, iar proprietăţile acestora pot fi exprimate în termeni nescalari. Cercetătorii au combinat aceste „relaţii universale” cu date ale undelor gravitaţionale şi a radiaţiei electromagnetice obţinute în timpul observaţiei din cadrul experimentului LIGO a două stele neutronice care fuzionau.

Totuşi, nu există dovezi directe ale existenţei unei stele neutronice care să ajungă la această limită de 2,16 mase solare, dar sunt exemple cunoscute care se apropie de această valoare, precum pulsarul PSR J0348+0432 care are 2,01 mase solare.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Caz unic în astronomie care i-a contrariat pe cercetători: o stea a explodat, a supravieţuit, apoi a explodat din nou după 60 de ani

O stea bizară contrazice teoriile astronomice

Astronomii au observat, pentru prima dată, un fenomen astronomic complex prezis în anii 1930. Contrazice teoriile lui Einstein şi Newton

Pământul este bombardat de o cantitate mare de antimaterie şi nimeni nu cunoaşte motivul