Elveţienii vor anestezia homarii înainte să fie gătiţi în încercarea de a le uşura suferinţa
În plus, crustaceele vii, din care face parte şi homarul, nu mai pot fi transportate în gheaţă sau în apă cu gheaţă, iar speciile acvatice trebuie păstrate în mediul lor natural. Acestea sunt câteva dintre cerinţele adoptate astăzi de guvernul elveţian, în cadrul revizuirii normelor de protecţie a animalelor, norme care vor intra în vigoare în luna martie, scrie Rador.
Elveţienii nu sunt însă singurii care încearcă să protejeze homarii de ceea ce activiştii consideră a fi cruzime manifestată în bucătărie faţă de aceste animale. Curtea supremă din Italia a pronunţat în luna iunie o hotărâre potrivit căreia homarii nu trebuie păstraţi în gheaţă în restaurante, deoarece acest lucru le provoacă o durere nejustificată înainte de a fi omorâţi pentru consum.