Prieteniile moderne se află în pericol
„Am găsit o corelaţie între modul în care o persoană vede obiectele şi modul în care percepe relaţiile”, susţine unul dintre autorii studiului, dr.Omri Gillath. „Dacă vă mutaţi adesea, dezvoltaţi atitudinea pentru înlocuirea uşoară a obiectelor, mobilierului, cărţilor, dispozitivelor – toate lucrurile pe care le aveţi, chiar şi maşina. Dar acest lucru conduce şi la mai multe relaţii superficiale, informează Rador.
Este bine că avem scutece de unică folosinţă, însă nu şi prietenii de unică folosinţă”, avertizează Gillath. Potrivit acestuia, dacă începem să trăim cu ideea că totul poate fi înlocuit, nu suntem în măsură să dezvoltăm relaţii puternice şi intense. Autorii studiului cred că acesta este un fenomen al timpurilor noastre care ne face să ne gândim că relaţiile cu colegii, prietenii şi membrii cercurilor noastre sociale sunt uşor de înlocuit.
„Chiar şi în relaţiile romantice, eu îmi întreb studenţii ce ar face dacă ar apărea dificultăţi, iar majoritatea spun că sunt gata să pună capăt relaţiei, decât să încerce să remedieze problemele. Cercetările arată că numai relaţiile mai profunde şi de calitate bună ne oferă sprijinul necesar, cum ar fi dragostea, înţelegerea şi respectul. Avem nevoie de aceste relaţii foarte apropiate, pentru a ne simţi siguri şi pentru a funcţiona normal. Dacă relaţiile sunt considerate uşor de înlocuit, este mai puţin probabil să obţineţi ceea ce aveţi nevoie de la cercul dvs. social, ceea ce afectează în mod negativ sănătatea mentală şi fizică, inclusiv speranţa de viaţă”, a mai spus dr.Omri Gillath.