Preşedintele Academiei Românea murit după o grea suferinţă. Ionel Valentin Vlad avea doar 74 de ani

25 12. 2017, 14:33

Miercuri, trupul neînsufleţit al academicianului Ionel Valentin Vlad va fi depus la sediul Academiei Române, scrie Mediafax.

Ceremonia de înmormântare va avea loc joi, la Cimitirul Bellu din Capitală, pe Aleea Academicienilor.

Academicianul Ionel Valentin Vlad a fost ales preşedintele Academiei Române în 2014, după ce, în perioada 2010 – 2014, a fost vicepreşedinte al acestui for.

Ionel Valentin Vlad, inginer electronist şi doctor inginer, s-a născut pe 22 septembrie 1943 şi a fost membru titular al Academiei Române din anul 2009. A fost timp de 50 de ani cercetător ştiinţific I la Institul Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Laserilor de la Măgurele, unde a înfiinţat şi condus Laboratorul de holografie, dar şi profesor asociat la Facultatea de Fizică a Universităţii din Bucureşti.

A absolvit Institutul Politehnic din Bucureşti, în 1966. A susţinut cursuri şi conferinţe la Universitatea Bucureşti – Facultatea de Fizică/ Şcoala Doctorală de Fizică), Stanford University (USA), Imperial College (Londra), Max-Planck Inst. f. Quantenoptik (Garching), University of Oxford, E.T.H.(Zürich), Univ. Erlangen, Phys.-Tech.Institute A.F.Ioffe (St. Petersburg), ICTP (Trieste), Forschungszentrum Karlsruhe, Universita „La Sapienza” din Roma, US Air Force Res. Lab Hanscom (Boston, USA), DAAD Summer School „Trends in Contemporary Optics”, (Sinaia, 2005), Ecole Normale Superieure (Cachan, Franţa) etc.

În anul 2008 a fost decorat cu Ordinul Naţional „Serviciu credincios” în grad de Cavaler.

„Ca preşedinte al Academiei Române, timp de 3 ani şi 8 luni, şi-a dorit ca Academia Română, cel mai înalt for cultural şi ştiinţific al României, să rămână întotdeauna un bun sfătuitor şi să aducă speranţă oamenilor”, se arată într-un comunicat publicat pe site-ul instituţiei de biroul de presă al Academiei.