Acesta este proprietarul unui castel de 300 milioane dolari, considerat cel mai scump imobil din lume
Castelul Louis XIV din Franţa a fost vândut în 2015 pentru suma de 301 milioane dolari. La acel moment, nu a fost dezvăluită identitatea cumpărătorului, informează Mediafax. Acum, cei de la New York Times scriu că prinţul Bin Salman este proprietarul extravagantei locuinţe.
Castelul Louis XIV se află lângă Versailles, iar când a fost scos la vânzare, acum doi ani, a fost descris drept cea mai scumpă casă din lume.
Potrivit New York Times, achiziţia se alătură unor alte extravaganţe atribuite prinţului, printre care un tablou de Leonardo da Vinci în valoare de 450 de milioane dolari sau un yaht de 500 de milioane de dolari.
Contactaţi de Times, nici prinţul Bin Salman, nici Guvernul arab nu au dat deocamdată vreo reacţie.
La numai 32 de ani, printul moştenitor al Arabiei Saudite este deja o forţă dominantă în armată, diplomaţie, economie. Prinţul Mohammed Bin Salman este o figură proeminentă în politica saudită. De la numirea sa în funcţie, unele restricţii asupra femeilor au fost înlăturate, iar în octombrie, acesta a promis că va distruge ”ideologiile extremiste” într-o încercare de reîntoarcere ”la un islam moderat”.
Foto: Hepta