Documentar despre ”scandalul Harvey Weinstein” – hărţuirea sexuală
Lungmetrajul produs de BBC va fi regizat de Ursula Macfarlane, informează Mediafax.
Producătorii spun că documentarul va include interviuri cu „multele actriţe care au fost destul de curajoase să îşi spună poveştile”, cu reporteri şi alte surse de la Hollywood.
Interviul va explora atât modul în care Weinstein a devenit capabil să abuzeze de puterile sale şi modalităţile de a-şi acoperi urmele, cât şi amploarea căpătată de cultura exploatării la Hollywood.
Având titlul de lucru „Weinstein”, filmul vrea să contribuie, potrivit producătorilor, la „expunerea sexismului adânc înrădăcinat de la Hollywood” şi să examineze modul în care, de la începuturile sistemului de studiouri de producţie, în anii 1930, combinaţia de bani şi putere a dus la exploatare şi abuz.
Producătorul BBC Two Patrick Holland este de părere că „scandalul Harvey Weinstein este un moment de cotitură pentru industriile creative şi societatea în sens mai larg”.
The New York Times a publicat, la începutul lunii octombrie, o anchetă despre comportamentul de „prădător sexual” al producătorului de cinema Harvey Weinstein. Peste o sută de femei l-au acuzat pe Harvey Weinstein de hărţuire, agresiune sexuală şi viol. Trei anchete sunt în curs, deschise de autorităţile din Londra, New York şi Los Angeles. Weinstein a fost înlăturat din rândul membrilor Academiei de film americane, Academiei de film britanice şi Sindicatului regizorilor americani.
De asemenea, în ultimele luni, numeroase vedete americane au fost suspendate sau concediate în urma acuzaţiilor de hărţuire sexuală ori comportament nepotrivit. Jurnalistului Charlie Rose, în vârstă de 75 de ani, i-au fost anulate brusc contractele cu CBS, PSE şi Bloomberg. Matt Lauer, starul „NBC News”, în vârstă de 59 de ani, vedetă a matinalului de 20 de ani, a fost concediat recent, chiar înainte să intre în emisiune, pentru „violarea flagrantă a principiilor companiei”. La Fox News, Bill O’Reilly, în vârstă de 68 de ani, a fost concediat, în aprilie, pentru fapte similare. Iar conducerea The New York Times l-a suspendat pe unul dintre reporterii săi politici, în urma unor acuzaţii de hărţuire sexuală.
Printre vedetele acuzate de abuz sexual se numără şi actorul Kevin Spacey, regizorul Bryan Singer, actorul Dustin Hoffman, producătorul muzical Russell Simmons, actorul de comedie Louis CK şi actorul Geoffrey Rush