Cum îi descrie cea mai bogată femeie din lume pe cei săraci. Poziţia radicală a femeii
Ea spune că oamenii ajung săraci pentru că sunt leneşi şi beţivi: „Dacă eşti gelos pe cei care au mai mulţi bani, nu trebuie să stai şi să te plângi. Găseşte o soluţie ca să câştigi şi tu mai mulţi bani – nu mai pierde timp cu băutura sau ieşirile în oraş; mai bine foloseşte timpul muncind”, spune aceasta, potrivit Business Magazin.
Declaraţia făcută în urmă cu patru ani nu a fost foarte bine primită de ministrul de finanţe australian la acea vreme, Wayne Swan. „Astfel de comentarii reprezintă o insultă la adresa milioanelor de australieni care trag de ei zi de zi, încercând să câştige bani pentru mâncarea celor mici”, a răspuns acesta.
Gina Rinehart, din Australia, a moştenit o avere de peste 30 de miliarde de dolari, devenind peste noapte una dintre cele mai bogate femei din lume.