Germania: taxă de autostradă pentru cei care traversează ţara aplicabilă străinilor, nu şi cetăţenilor germani
Taxa ar urma să le fie aplicată doar străinilor, nu şi cetăţenilor germani. Cu o graniţă de 500 de km cu Germania şi cu mii de olandezi care lucrează acolo şi sunt obligaţi să circule zilnic pe autostrăzi, Olanda ar fi cea mai afectată de această măsură. Ministrul olandez al transporturilor consideră că prin introducerea taxei de drum Germania discriminează cetăţenii europeni şi îi avantajează pe cei germani, scrie Rador.
Automobiliştii olandezi ar ajunge să plătească anual între 50 şi 100 de milioane de euro pentru autostrăzile vecinilor. Austria a dat în judecată Germania la Curtea Europeană de Justiţie şi Olanda vrea să i se alăture. O decizie a Curţii este aşteptată în 2019. Este şi anul în care Germania intenţionează să introducă rovigneta. Olanda are o graniţă de aproape 500 de km cu Germania. Anual, olandezii trec graniţa în interes de serviciu sau ca turişti de 22 de milioane de ori – arată un studiu comandat de guvernul olandez.