Utilizând date ale accidentelor de motocicletă din 1975 până în 2014 din Statele Unite, cercetătorii au comparat numărul de accidente de motocicletă mortale care au avut loc în nopţile de lună plină cu cele care au avut loc în alte nopţi, scrie Inverse.
Dintre cele 13.029 de morţi din această perioadă, care au avut loc în 1.482 de nopţi, au găsit o creştere a deceselor care au avut loc în nopţile cu lună plină. Un total de 4.494 de accidente au avut loc în 494 de nopţi cu lună plină, în timp ce 8.535 de accidente fatale au avut loc în restul de 988 de nopţi fără lună plină.
Astfel, au existat 9,1 de accidente pe noapte în timpul nopţilor cu lună plină şi 8,64 de accidente pe noapte în nopţile fără lună plină.
Poate părea o creştere mică, dar având în vedere cantitatea mare de date şi perioada de aproape 40 de ani, rezultatul este semnificativ. Mai mult decât atât, cercetătorii au găsit rezultate similare în datele din Canada, Australia şi Marea Britanie.
Cercetătorii conchid că este esenţial ca oamenii să fie extrem de atenţi la drum şi să nu aibă atenţia distrasă, chiar dacă peisajele sunt tentante. „O conştientizare a riscului poate încuraja motocicliştii să meargă cu atenţie în timpul lunilor pline”, precizează autorii în studiul publicat în Christmas Issue.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
Top 10 cele mai bizare accidente – VIDEO
1,2 milioane de oameni mor, anual, in accidente rutiere
O afecţiune aparent puţin gravă duce la producerea de accidente rutiere
Cum arată omul care ar putea supravieţui oricărui accident rutier – VIDEO