Teoria fericirii propusă de Einstein este considerată un real succes

01 01. 2018, 09:17

La 100 de ani mai târziu, teoria relativităţii generale s-a dovedit a fi una dintre cele mai bune metode prin care poate fi înţeles universul, găurile negre, dilatarea timpului, undele gravitaţionale precum şi alte descoperiri. Space notează că la şapte ani de la descoperirea teoriei relativităţii, Einstein a propus o altă teorie care nu era asociată fizicii. 

MESAJE DE ANUL NOU ŞI REVELION. Cele mai frumoase felicitări, mesaje, texte, urări şi sms-uri pentru cei dragi, familie, prieteni şi colegi

Acesta descria reţeta fericirii, Biletul i l-a oferit unui mesager şi i-a spus să-l păstreze pentru că într-o zi ar putea fi valoros. Şi a avut drepatate, biletul cu ”Teoria Fericirii” a lui Einstein a fost vândut la licitaţie pentru 1,59 milioane de dolari. Vânzătorul ar fi un nepot al mesagerului care l-a întâlnit pe Einstein. 

La 95 de ani de la moartea lui Einstein, gândurile sale au fost făcute publice: ”O viaţă calmă şi modestă aduce fericire, decât obţinerea succesului combinată cu lipsa constantă de nelinişte.”

Scrisoare este în antiteză cu viaţa svantului pe care şi-a dedicat-o obţinerii succesului în domeniul fizicii. În octombrie 1922, pe când Einstein îşi scria teoria fericirii, se afla la un hotel din Tokyo şi fusese informat recent că a câştigat Premiul Nobel pentru Fizică. Studiile au dovedit că prin alegerea unei vieţi în care să fii propriul şef duce la creşterea fericirii. De asemenea, studiile arată că o viaţă echilibrată, cu exerciţi fizice, un program de muncă de 7 ore şi o dietă echilibrată poate aduce fericire. 

Unul dintre cele mai complexe studii din 2005 despre fericire sugerează că fericirea duce în cele mai multe cazuri la succes. 

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: 

Care era secretul geniului lui Albert Einstein? Un studiu recent oferă indicii preţioase
 
Descoperire de excepţie a fizicienilor: acum ştim care este viteza gravitaţiei
 
Câştigătorii Premiului NOBEL 2017 pentru FIZICĂ sunt Rainer Weiss, Barry C. Barish şi Kip S. Thorne pentru contribuţiile aduse la observaţiile undelor gravitaţionale
 
Georges Lemaître, astronom şi preot, este adevăratul creator al Teoriei Big Bangului. Einstein: ”Este cea mai frumoasă şi satisfăcătoare explicaţie a creaţiei”