Care este comportamentul criminal şi cum se comportă un psihopat în societate? Cauzele ce pot provoca declicul

09 12. 2017, 14:00

„Putem începe prin a puncta existenţa demonstrată ştiinţific a cheilor comportamentale, a programării comportamentale, dar îl putem integra în discuţie şi pe Martin Edwards, care spunea aşa: „trecutul agresorului poate avea partea lui de contribuţie la modul de operare folosit într-o crimă. Torey confirma afirmaţia lui Steadman şi spunea că există o mare legătură între simptomele psihice şi comportamentul criminal. „Persoanele aflate sub supraveghere suferă de boli mintale, precum schizofrenie, depresie sau tulburare bipolară”. Pentru aripa împăciuitorilor, vom găsi următoarea expresie: Genetica încarcă arma, psihologia ţinteşte, iar evenimentele apasă pe trăgaci’’, spune psihologul Radu Leca pentru CSID.

Comportamentul criminal are la fel ca boala psihică o sursă, adică este determinat de ceva. 

„Cauzele comportamentului criminal? Gelozia (heterosexuală, homosexuală), furia, lacomia, răzbunarea, vanitatea; sunt doar câteva dintre principalele motive publice ce stau la baza comiterii unei crime. Există subiecţi ce decid, adică planifică şi conştientizează comiterea unei crime.

Planificarea în avans a fiecărui pas se realizează în timp, având ca scop creşterea şanselor de reuşită şi reducerea riscurilor apărute. Aceşti subiecţi sunt cei care aleg, data, ora, locul, modalitatea comiterii unei crime. Dar există şi alţi subiecţi ce comit crima din furie. Aceştia vor declara în faţa procurorului: Am amorât-o din furie, mă enerva atât de tare încât…’’ , mai spune Radu Leca.

Alături de aceste două categorii de criminali există şi o a treia categorie patologică. Există psihopaţi pentru care crima este un stil de viaţă publică, pentru că le oferă mari recompense emoţionale, admiraţie pură şi exaltare extremă.
 
„Cărţile de specialitate ne spun despre psihopatie că este o dereglare mintală sau de personalitate, ce se caracterizează prin comportament antisocial, capacitate redusă de a avea remuşcări şi control comportamental redus. Ca şi celelalte maladii psihiatrice, psihopatia (sociopatia) se prezintă din punct de vedere clinic sub forma unui spectru de manifestări cu variate grade de gravitate sau acceptabilitate socială’’, adaugă specialistul.
 
Psihopaţii pot ucide fără remuşcări. Cât contează activitatea creierului sau moştenirea genetică? Ce gândeşte, cum gândeşte, ce simte, cum simte că trebuie să se poarte sau să gândească un criminal?
 
„Toate aceste întrebări fac parte din studierea comportamentului criminal. Există specialişti în psihologie ce au studiat criminalul o viaţă. Una dintre întrebările ce primeşte zeci de răspunsuri este: Ce anume l-a făcut pe subiect să devină criminal? Ce anume a declanşat starea de furie ce a dus la comiterea uneia sau a mai multor crime?’’, mai spune psihologul Radu Leca

Citeşte continuarea pe CSID.