Reacţia lui Nicolae, fostul Principe şi nepotul Regelui Mihai: „Bunicule, îmi va fi dor de tine. Nu voi uita că m-ai învăţat despre valori reale”
This browser does not support the video element.
„Azi, România şi-a pierdut Regele şi unul dintre cei mai mari lideri ai Europei secolului XX, simbol al datoriei faţă de ţara sa. Bunicul meu a fost conducătorul care şi-a iubit ţara şi oamenii ei cu adevărat! Astăzi, am pierdut cel mai bun prieten, pe bunicul meu, dar mă consider un om norocos pentru că am avut privilegiul să fiu crescut şi format de către el, cu datoria faţă de ţară şi promisiunea că mereu voi încerca să-l fac mândru de mine. Bunicule, îmi va fi dor de tine şi nu voi uita că m-ai învăţat despre valori reale, nemuritoare în timp”, a scris nepotului Regelui Mihai pe Facebook.
Sursa citată conchide: „Odihneşte-te în pace!”.
Avocatul fostului principe Nicolae a declarat, marţi, Agenţiei MEDIAFAX, că nepotul Regelui va asista la înmormântare, chiar dacă nu a fost informat de familia sa despre decesul Majestăţii Sale.
„Vă daţi seama, să afle de la avocat că i-a murit bunicul, când sunt atâţia membri ai familiei. Eu l-am informat azi că bunicul lui a murit. Nu ştia, nu primise nicio informaţie de genul acesta nici de la un membru al familiei regale, nici de la un alt oficial – director de Casă Regală sau altcineva. Doi: a zis că, chiar dacă nu este informat oficial, el vine, bineînţeles, la înmormântarea bunicului. Nu mi-a spus ziua. Chestiunea este şi unde va fi în cortegiu: îl vor primi lângă familie, în familie, lângă catafalc, va fi în public? Ţinând cont de atitudinea din ultimele patru-cinci săptămâni faţă de el, adică nu l-au primit nici măcar să-şi vadă bunicul bolnav, plângere penală, n-au retras plângerea penală. Această plângere şi-a urmat cursul, vor apărea în curând toţi în faţa unui judecător. Sunt curios unde va fi locul lui în acest eveniment trist. Dar nepotul vine la înmormântarea bunicului”, a declarat pentru MEDIAFAX avocatul fostului principe Nicolae, Radu Enache.
Regele Mihai a încetat din viaţa, marţi, la ora 13.00, la reşedinţa sa din Elveţia, a anunţat Casa Regală a României.
Marţi seara, la ora 19, Custodele Coroanei va face o declaraţie de presă.
Trupul Regelui va fi depus în Holul de Onoare al Castelului Peleş iar slujba de ănmormântare va avea loc la Curtea de Argeş, în noua Catedrală, se spune într-un comunicat al Casei Regale.