În timpurile prezente şi mai ales în cultura noastră este pusă o mare importanţă pe căsnicie. Toată lumea se uită oarecum ciudat şi întreabă insistent „Tu când te căsătoreşti?” atunci când văd o persoană singură trecută de 20 - 25 de ani.
Cu toate acestea, căsătoria din punct de vedere psihic nu este un lucru atât de uşor precum este semnarea unui document care atestă uniunea din punct de vedere legal.
În perspectiva psihanalizei, se vorbeşte mai mult despre formarea familiei şi mai puţin despre căsătorie propriu-zisă deoarece schimbările apar cu mult înainte să se vadă tinerii însurăţei în faţa altarului.
În general, vedem şi înţelegem că familia apare atunci când două persoane stau împreună. El devine „bărbatul” şi ea devine „femeia” şi ambii alcătuiesc „casa”. Denumirea de „bărbat” sau de „femeie” nu denumesc în acest caz doar un statut social, ci antrenează odată cu acestea şi unele responsabilităţi şi deschid uşi care nu au mai fost deschise până atunci.
Învăţăm ce înseamnă a avea familie din istoria noastră timpurie şi tot aici învăţăm şi cum trebuie să ne comportăm în familie. Din familia părinţilor aflăm care este rolul tatălui şi care este rolul mamei.
În momentul în care decidem să ne mutăm împreună cu persoana iubită, acceptăm tacit să intrăm şi în rolul tatălui, respectiv rolul mamei. Acest lucru înseamnă că noi TREBUIE să ne comportăm într-un anumit fel, pentru că aşa se comportă oamenii aflaţi în acea poziţie.
Este ca şi cum noi tocmai am devenit şefi în firma unde am lucrat de peste 10 ani şi le zâmbim tuturor pentru că noi ştim că un lider adevărat TREBUIE să întreţină o atmosferă relaxantă. Aceasta este concepţia noastră referitoare la termenul de lider sau de şef.
Exact acelaşi lucru se întâmplă şi în familie. A fi hotărât, a fi sincer, a discuta orice problemă sau, dimpotrivă, a fi depresiv, a te refugia în alcool sau a te închide în tine, fac parte din categoria „aşa trebuie să faci ca bărbat/femeie în familie”. Cu toţii am văzut cazuri în care cunoştinţe care erau înainte persoane vesele, sociabile şi cărora le plăcea să iasă la plimbări lungi s-au transformat peste noapte, de îndată ce s-au mutat împreună cu persoana iubită.
Aceste schimbări se pot produce uşor sau abrupt, în funcţie de fiecare caz în parte, dar principalele conflicte apar între ce vrem noi să facem şi ce „trebuie” să facem. Dacă noi suntem din naştere firi extravertite şi ne place să socializăm, în cazul în care „trebuie” să ne închidem pe timpul mariajului, acest lucru nu poate duce decât la o frământare psihică.
Cazul Ana
Doamna Ana este o tânără, în jurul vârstei de 22 de ani care are o relaţie de 4 ani. Părinţii ei sunt persoane iubitoare, au crescut-o cu dragoste, dar un lucru care a marcat-o foarte tare a fost acela că din când în când, când părinţii se certau, tatăl o lovea pe mamă. Principalul motiv pentru care se certau era faptul că mama uneori consuma alcool, îndeosebi în perioadele în care se simţea foarte stresată, şi începea o discuţie aprinsă cu bărbatul. Tatăl neştiind cum să o facă să se oprească, adopta o poziţie violentă.
Văzând acest lucru, doamna Ana a avut întotdeauna o teamă faţă de consumul de alcool şi obişnuia să bea suc sau apă.
Prietenul doamnei Ana este un tânăr echilibrat, îi oferă dragoste şi este devotat relaţiei. Cei doi au o relaţie strânsă şi au de gând să se căsătorească. De 2 luni cei doi stau împreună, singuri sub acelaşi acoperiş, după ce ambii au locuit cu părinţii. De puţin timp, doamna Ana, sub presiunea stresului de la serviciu, a devenit închisă şi a început să comunice din ce în ce mai puţin cu iubitul ei. Atunci când făcea aceste lucruri, femeii îi plăcea să stea ore întregi în linişte şi să se gândească. În momentele în care el încerca să se apropie de ea, fie prin vorbă, fie prin gesturi, ea îl respingea energic spunând că nu are chef deoarece are alte probleme pe cap. Aceste cuvinte auzit din gura ei se înfigeau în inima bărbatului ca un pumnal şi îl tăiau tot elanul. Într-o zi, încercând să vorbească cu ea, tânăra s-a ridicat şi a început să îl împingă pe iubit până când acesta a cedat şi a lovit-o.
Aici putem observa faptul că doamna Ana adoptă, la scurt timp după mutarea împreună şi deci la scurt timp după crearea unei familii, o atitudine precum a mamei ei. Aşa cum mama ei se închidea în ea şi îşi cufunda probleme în alcool, tânăra femeie încearcă să îşi rezolve problemele în singurătate. Astfel, ea îl punea pe prietenul ei în poziţia în care mama îl punea pe tată. Faptul că mama bea îi dădea tatălui un sentiment de neajutorare, la fel cum se întâmpla şi în relaţia fetei. Mai mult de atât, doamna Ana dorea să fie observată de către bărbat, să vadă că se află într-o stare de neputinţă, iar când el încerca să o ajute, ea reacţiona acid, fără a îi da vreo şansă reală de a o ajuta.
Astfel de comportamente sunt parte a tiparului relaţional pe care cu toţii îl avem, însă este foarte dificil de observat de unul singur dat fiindcă este în mare parte inconştient. Persoanele au o grămadă de comportamente care par automatisme, fără a fi conştientizate urmările lor. O modalitate sigură de tratare a cauzelor acestor comportamente este psihoterapia psihanalitică unde se explorează fiecare parte importantă a vieţii alături de cineva care poate şi vrea să ajute.
0761517763
www.seeberger.ro