Au găsit ruşii viaţă extraterestră pe ISS? Un cosmonaut afirmă că a descoperit bacterii vii, care provin din ”spaţiu”, în carena Staţiei Spaţiale Internaţionale. Alţi experţi sunt sceptici
Shkaplerov a declarat pentru agenţia de presă ruseascvă TASS că organismele au fost descoperite când cosmonauţii luau probe din carena staţiei. Mail Online notează că aceştia au luat probe din locurile în care combustibilul folosit se depune şi din zone ”obscure” ale staţiei.
”Se pare că în aceste zone există bacterii care nu au existat în timpul lansării modulului de pe ISS,” a declarat Shkaplerov. ”Aşadar, ar putea proveni din spaţiu. În prezent sunt studiate şi par să nu prezinte niciun pericol,” a declarat astronautul rus.
În cadrul unor studii anterioare, specialiştii au amplasat bacterii pe platforme externe ale staţiei pentru a observa cum se manifestă în spaţiu. Rezultatele studiului au sugerat că unele bacterii îşi schimbă forma în spaţiu în urma atacurilor anumitor medicamente care le-ar fi ucis pe Pământ. ”Ştim că bacteriile se manifestă diferit în spaţiu şi că este necesară o concentraţie mult mai mare de antibiotic pentru a fi ucise,” a declarat Luis Zea, principalul cercetător din cadrul studiului.
Staţia Spaţială Internaţională (ISS), istoria unui experiment reuşit
Aşadar, chiar dacă în mod original bacteriile nu se aflau pe ISS atunci când a fost lansată, nu înseamnă că provin din spaţiu. Staţia este cu siguranţă în spaţiu, dar se găseşte în termosferă, un strat din atmosfera Pământului unde se formează aurora, iar aerul este foarte rarefiat, dar există suficient încât să influenţese navele care orbitează planeta la această altitudine.
Tardigradele pot supravieţui în spaţiu, aşa cum au arătat studiile, şi pot exista bacterii chiar şi la o altitudine de 70 de kilometri (ISS se află la o altitudine de 330 – 435 kilometri).
Astfel, teoria enunţată de cei de la Roscosmos nu este chiar atât de ciudată, microorganismele pot fi transportate cu ajutorul prafului cosmic. Problema este aceea că nu există suficiente dovezi în acest sens, mai ales că este vorba de un lucru atât de important precum descoperirea vieţii extraterestre. Altă idee pare mai credibilă. ISS este un spaţiu în care vin şi pleacă mulţi oameni, care îşi cară bacteriile cu ei. De aceea, mult mai plauzibilă este ideea că a existat o populaţie de bacterii suficient de diversă încât să apară noi specii, alături de ideea conform căreia antibioticele şi alţi compuşi chimici au dus la modificarea bacteriilor existente
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: