Cum ajunge fumul de ţigară impregnat în păr sau haine să ne facă mai mult rău decât clasica ţigară sau fumatul pasiv

14 11. 2017, 16:00

Fumatul „la mâna a treia” reprezintă inhalarea fumului care rămâne impregnat în păr, haine, piese de mobilier sau în autoturism. Specialiştii se tem că acest tip de fumat ar putea dăuna chiar mai mult decât fumatul clasic sau cel pasiv.

Testele în această direcţie au fost realizate pe şoareci, însă acestea nu trebuie ignorate. 

Unele dintre cele mai expuse persoane la pericolele acestui tip de fumat sunt bebeluşii. 

Cercetătorii de la Universitatea din California au dezvăluit că fumatul „la mâna a treia” reprezintă o cauză a apariţiei diabetului de tip 2, dar şi a bolilor la nivelul ficatului şi plămânilor. 

Specialiştii au analizat felul în care oamenii sunt afectaţi de inhalarea fumului de ţigară rămas în hainele, părul, casa sau maşina altei persoane şi susţin că au identificat un impact direct asupra creierului şi ficatului. 

Citeşte continuarea pe Gândul.